Gradini si Scoli Prietenoase cu Natura
Contact

Scoli Prietenoase cu Natura

Societatea Ornitologică Română își continuă proiectele de împrietenire a orașelor cu natura și lansează un nou program. De la 1 octombrie, ne propunem să inspirăm o nouă generație, să ajutăm copiii să redescopere natura din jurul lor. În acest sens, școlile din România sunt invitate să participe la programul Școli Prietenoase cu Natura.

În luna aprilie SOR a lansat proiectul propriu Grădini Prietenoase cu Natura, iar cu noul program ne propunem să scoatem și elevii în curtea școlii, în recreații, dar nu doar pentru joacă.  Noul program SOR se adresează școlilor care doresc să își implice elevii în sprijinirea biodiversității și să îi responsabilizeze față de mediu.

Deși grupul țintă diferă, și programul Școli Prietenoase cu Natura atrage atenția asupra faunei urbane, asupra speciilor de păsări și micilor mamifere, asupra reptilelor și amfibienilor, asupra insectelor, care își găsesc din ce în ce mai greu resurse de hrană, locuri de cuibărit și de adăpost.

Programul oferă  metode extrem de simple, prin care viitoarea generație poate contribui la sprijinirea acestor specii: amplasarea a cel puțin un cuib artificial, hrănirea păsărilor în timpul iernii, amplasarea siluetelor de păsări pe geamuri pentru a evita coliziunile, realizarea unui hotel de insecte sau colectarea selectivă a deșeurilor.

Activitățile programului se derulează pe durata întregului an școlar, cu posibilitatea de a le relua în anii următori. Participarea este gratuită, dar este condiționată de înregistrare. Prin completarea formularului de raportare, școlile înregistrate dovedesc că în cursul anului școlar au desfășurat acțiuni prietenoase cu natura.

În cazul în care acțiunile lor corespund cerințelor programului, vor beneficia de un premiu simbolic, o plăcuță inscripționată „Școală prietenoasă cu natura”. Până acum, reprezentanții SOR au luat legătura cu toate Inspectoratele Școlare din România, iar răspunsuri afirmative au primit de la mai mult de jumătate din acestea.

Pentru mai multe informații accesați pagina oficială a Societății Ornitologice Române (www.sor.ro) și pagina proiectului.


Pentru mai multe informații:
Responsabil program: Váncsa Éva: gradini@sor.ro