Adrian Mitis, decanul voluntarilor SOR

Adrian Mitiș are 71 de ani și, conform statisticilor din România, ar trebui să fie... pensionar. Dar la cât este de activ, nu i se poate pune eticheta asta vreodată. Are argint viu în vene, este un montaniard care nu suportă să stea locului prea mult timp.

Din 2016 a devenit voluntar al SOR și, implicit, a devenit decanul de vârstă al celor care fac voluntariat pentru păsări. De ce? „Pentru că am instinctul și plăcerea de a dărui. În nici un caz „pentru a dobândi”. Căci, dintotdeauna am făcut un pas înainte atunci când alții se codeau să-l facă. Eram, adică, voluntar fără să știu. Mai apoi am aflat că atitudinea asta de „sfidare” a codelii avea un nume. Separat de asta, inclusiv în armată am mers ca voluntar, căzând la facultate („la mustață”, cum se spune, deși nu o aveam la vremea aceea; dar mai târziu barbă, da). Merită o explicație cumva mai lungă - chiar dacă nu va fi postată ca atare - de ce sunt dispus ca, la orice oră din zi și din noapte, să plec de acasă.

De când mă știu am umblat pe munte. Ajunsesem ca zece ani să nu îmi iau concediul de la editură pentru că nu aveam nevoie. Și asta din cauză că în fiecare vineri, sâmbătă și duminică eram pe munte, cu cortul. Lucram intens restul zilelor, iar conducerea editurii îmi permitea să lipsesc de vineri după-amiaza, deși, pe atunci, sâmbetele erau zile lucrătoare. Deci, firea mea mă face să fiu așa cum sunt: un „șoarece de bibliotecă” atipic. Căci mi-a plăcut cartea la fel de mult ca și natura. Astfel încât și azi sunt cu rucsacul gata de plecare, având lucrurile  pregătite, la orice chemare interioară sau de la vreun camarad de munte”. A durat cam mult explicația, dar stați liniștiți. În compania lui Adrian Mitiș timpul tinde să fugă repede, informațiile se schimbă mitraliat, nicio vorbă nu e spusă fără sens.

Iubesc zborul

„La SOR am ajuns voluntar pentru că iubesc zborul. Alături de prezența precaut-unduioasă a felinelor (adică pisici, acești „bonzai” de tigru, cum le numesc eu, sau „capodopere”, cum le numea Leonardo, nu di Caprio, ci da Vinci, singurele animăluțe pe care mi-am permis să le am pe lângă mine de atâtea decenii în apartamentul bucureștean), dar și a câinilor (ai unor prieteni sau de pe la stânele de munte, când mă înconjurau fără să mă sperie), am iubit zborul și, implicit, păsăretul. Fără să am habar cum le cheamă (pentru mine totul reducându-se la porumbei, vrăbii, găini, rațe, gâște, curcani, lebede și pescăruși; puțin, știu). Mai grav este că nici nu mă văd, la vârsta mea, să recuperez prin cine știe ce „amok”, nomenclatorul păsăretului care trăiește sau tranzitează România.

Adică să fiu în stare să-mi iau angajamentul să le recunosc din zbor după criterii care mă zăpăcesc, înainte chiar de a mi le imagina. Mă văd pe mai departe un voluntar pur și simplu, fără contribuții științifice sau fotografice. Mă simt răsplătit că prin ceea ce fac: îmbunătățesc, într-o formă organizată și cu mult mai eficientă decât orice efort singular, viața păsăretului care ne răsplătește prin cântec și zbor. Arhisuficient. Ca scuză pentru suspiciunea că mă ramolesc dacă nu învăț limbajul prezenței ornitologice, mărturisesc, în scris și public, că îmi mențin alert creierul scriind - voluntar, atunci când nu am vreun contract - cărțile altora. Căci ale mele mai pot aștepta. Asta da inconștiență de voluntar literar.

Andreea – vinovată de „Nea Mitiș”
Și totuși, prezența lui Adrian Mitiș printre voluntarii care alimentează hrănitorile de păsări din parcul Herăstru i se datorează Andreei Dușencu. „Reluând subiectul SOR, am ajuns aici pentru ca sunt prieten de la plantări și ecologizări, sub egida Mai Mult Verde sau Team Work, cu Andreea Dușencu, „Spic de Grâu”, cum o alint eu, ființă de mare sensibilitate și un om foarte bun. De la ea am aflat că SOR are nevoie de voluntari să aprovizioneze cu grăunțe hrănitorii din parcurile Bucureștiului. Locuind aproape de Herăstrau, m-am oferit voluntar pentru trei hrănitoare pe care le-am aprovizionat și zilnic. A fost o iarnă grea și ne-am făcut datoria de suflet. Mi-a plăcut ce am făcut, așa încât voi persevera prin prezență și faptă, ca și în acest an, și în anul care vine. Ș.a.m.d.

Răsfăț de voluntar
Când e întrebat ce îi place sau nu ca voluntar, Adrian Mitiș nu prea are de ce să se ascundă după degete. „Invitație la sinceritate, adică, după abia o jumătate de an de voluntariat la păsăretul bucureștean? Îmi place să am grijă de păsările Domnului și pe cont propriu, și împreună cu noii mei prieteni de la SOR. Acasă îmi hrănesc de câteva decenii porumbeii urbani ai blocului, într-un conflict surd și absurd cu vecinii, care i-ar dori stârpiți. Preferând probabil doar muștele și țânțarii. Cumpăr la doua săptămâni, vară-iarnă, din banii mei, boabe de porumb și de grâu, așa ca la cle trei hrănitoare nu am schimbat decât culoarea grăunțelor: de la galben la negru (floarea soarelui). Mi-a plăcut, spre exemplu, faptul că Ovidiu și Vali au fost prompți în aducerea la domiciliu a sacilor solicitați. Ăsta da răsfăț, eu cărându-mi cele 20 de kg de grăunțe de la Piața Bazilescu în spinare.

Anul acesta, fiind o iarnă mai grea, am înțeles că s-au consumat cantități cu mult mai mari decât în alți ani. Cu un efort financiar mai mare pentru SOR. De unde efortul de a identifica sponsori într-o țară în care sunt greu de găsit, dacă nu primesc o audiența media cât mai mare. Mi-a plăcut atmosfera de la sediul SOR. De lucru non-stop, cu o camaraderie de stup de albine, până la ore târzii ale zilei. Situații negative, neplăcute, nu prea am, căci nu am întâlnit. Cel puțin până acum. Un bonus pentru care mulțumesc SOR este deplasarea în Deltă, de la sfârșitul lui aprilie 2017, în Rezervația Caraorman, unde, în patru zile, s-a reușit vopsirea unui foișor de lemn și a unui observator la nivelul apei, ca și „treieratul” unei cantități mari de stuf pentru a fi pus pe pontoane mici în locuri dinainte stabilite”, mai spune Adrian Mitiș.

Voluntariat în formă continuă
Nu, Adrian Mitiș nu vrea să se oprească din acțiunile de voluntariat pe care le face. De ce? „Pentru ca voluntariatul creează dependență. Pozitivă. Prin energia oamenilor, a stării de bine pe care nu o găsești în societatea românească de astăzi, pentru viața în natură și, nu în ultimul rând, pentru bucuria că ai făcut un bine. Sfaturile sunt făcute pentru a nu fi urmate. N-ai ce sfat să dai cuiva care nu are deschiderea pentru semenul său întrupat în altceva decât om. Dacă nu se recunoaște într-un zburător, dacă nu se simte recompensat de însăși fapta bună pe care a făcut-o, înseamnă că îi este dat sa rămână ceea ce a fost până la întâlnirea cu un sfat bun.

Până una-alta, voi fi voluntar la hrănitoarele din Herăstrău, devenind de două ori voluntar atunci când vreun coleg are nevoie de ajutor, absentând din București. Desigur, când va fi nevoie de făcut muncă fizică, cu cea mai mare plăcere. Emiteți o energie pozitivă care se transmite, așa că pot să vă garantez că mă voi simți foarte bine atunci când SOR mă va solicita în epuizarea domeniului posibilului”, mai spune Adrian Mitiș. Un om pe care nu îl prea poți descrie în fraze seci, trebuie cunoscut personal.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!