Caraorman, Jurnal de balta

Luni, 11 aprilie. De la ora 7:00 masina SOR face plinul si pleaca spre Dobrogea. Urmeaza cateva zile de Delta, dar nu asa cum le au turistii – linistite si cu partide de pescuit, plimbari de agrement si ore intregi petrecute la birdwatching. Plecam sa reamenajam platformele de cuibarit din Sanctuarul Pasarilor de la Caraorman. Avem truse de scule, motocoasa, surburi, tot arsenalul necesar deplasarii. Dar deasupra tuturor bagajelor sta totusi un binoclu, pentru ca nu se stie niciodata cand ai nevoie de el. Trecem usor de sorecarii si berzele care se vad la marginea autostrazii si ne inscriem pe drumul Slobozia-Tulcea, cu escala in Tandarei, la familia coordonatorului SOR Ialomita, Petre Teodor. Intelegeti-ne, suntem o mana de pasarari in Romania, trebuie sa tinem aproape si ne vizitam cu orice prilej ni se arata. Se pleaca din Tandarei, cu directia Tulcea, iar la un scurt popas pe marginea drumului, o masina care venea din sens opus trage langa a noastra si ne reintalnim cu Laurentiu Petrencu si Florin Stavarache. (V-am spus ca suntem putini, e clar ca oprim oriunde pentru a mai schimba doua vorbe). De aici, cap compas Tulcea. Halta o zi – avem de facut ultimele cumparaturi, de la provizii la obiecte de igiena si bagajul nostru se mareste considerabil. Bena masinii de teren arata ca dupa o retragere din razboi, are de la panouri informative la unelte si accesorii.

Marti, 12 aprilie 2016.

-Mititeilor, se aude in telefon vocea profesorului Eugen Petrescu, sper ca v-ati luat haine groase, de barca! In balta nu e ca la Bucuresti – ne anunta membrul Consiliului Director al SOR. Ne-a asteptat, dis-de-dimineata, cu un sac impermeabil mare plin de geci de iarna si antivant. Nu pentru ca nu are incredere in noi, ci pentru ca oricine calatoreste cu el beneficiaza de toata experienta lui de zeci de ani de Delta. De la ochiul ager care identifica un codalb pe o cioata la distanta de sute de metri si pana la explicatiile despre flora sau fauna Deltei. Sa ai parte de un tur de trei zile cu Eugen Petrescu in Delta Dunarii e ca si cum ai calatori cu cea mai buna si intuitiva aplicatie de turism in smartphone. Ba chiar mai bine. Mult mai bine. Afli de ce localitatea Partizani are acest nume, care sunt speciile de pasari pe care nu le-a vazut anul asta, ce se asteapta sa vada in aceste zile, unde le putem vedea, ce ar trebui facut ca platformele de cuibarire sa devina si mai eficiente, cum sa te descurci pe Dunare daca se opreste motorul, de ce sa ai mereu o trusa de supravietuire la tine si ce sa fie in ea.

Ajungem la Caraorman si lasam bagajele. Luam un pranz intarziat si mergem in recunoastere in Sanctuar. Se vede clar ce mai e de facut, de la amenajarea vetrelor de foc pentru locul de campare pana la stuful care trebuie taiat, si de unde, pentru a umple iar platformele. Inca nu au venit chirele si chirighitele, dar sunetul profund si jos al buhaiului de balta ne anunta ca vom sta cu ochii in patru pe stuf, poate-poate o sa si zarim aceasta specie extrem de retrasa. Intre timp ne multumim sa ne clatim ochii cu ereti de stuf, codalbi, egrete mari si mici, sitari de mal si batausi, fluierari de mai multe feluri, lebede de vara, pelicani creti si comuni, pitigoi mari, albastri, codati si pungari, vrabii de camp, codobaturi albe si randunelele care tocmai au revenit. Tiganusi, lopatari, nagati galagiosi, toate sunt pentru unii dintre noi la prima revedere anul acesta. Surpriza vine de la un grup de mistreti care doar isi ridica usor capetele sa vada o barca trecand pe langa ei. Cand incetinim, atunci o zbughesc prin stuf. Nu mai stam nici noi mult, ne asteapta o cina de peste la pensiune si odihna.

Miercuri 13 aprilie 2016. O cafea tare la prima ora (Multumim frumos, Nea Ilie) si ne urcam in barci. Trecem canalul la Sanctuar cu doua barci pline: una cu oameni si alta cu scule. Barca mai mica este luata pe brate si trecuta digul, sa putem intra in incinta fostei amenajari piscicole la care avem un contract de asociere in participatiune alaturi de INCDDD Tulcea pentru a dezvolta Sanctuarul Pasarilor.  Motor mic, de patru cai putere, rame, motocoasa si mai ales cizmele de cauciuc pana la piept. Avem de intrat in apa, pentru a taia stuful, pentru a-l strange si aranja pe platforme. Si asta se si intampla. Dar primul obstacol este...gasirea platformelor. Avem reperele luate de ani de zile, numai ca stuful creste si printre tuburile platformei si poate fi vazuta cu greu, asa de bine este camuflata. Motorul barcii nu ajuta in vegetatia deasa, se inainteaza folosind ramele ca pe ghionder (se impinge cu rama in fundul apei pentru a inainta). Odata gasita platforma, oameni la apa! Si apa in cizme. Una dintre perechile de cizme a fost sparta si peticirea nu a ajutat foarte mult. Asa ca dupa o ora de taiat stuf din apa, garantat iese un litru de lichid din cizma. Noroc ca afara e cald si apa nu mai e asa de rece. Rand pe rand, platformele sunt amenajate, stuful e asezat si asteapta noii locatari sa apara. Intre timp, de pe barca asistam la un spectacol inedit. O cioara isi cloceste ouale linistita intr-un cuib zdravan dintr-un arbore nu mai inalt de patru metri. La etajul inferior, pe o creanga se afla un cuib vechi de boicus. Iar pasarea isi construieste acum, cu spor, noul cuib pentru generatia 2016 de pui. E un spectacol aparte sa urmaresti unul din cei mai buni arhitecti de cuiburi la lucru. Plecam doar pentru ca ne este foame si Nea Ilie face niste prajituri de nu vrei sa mai pleci din sala de mese a pensiunii. Siesta de Caraorman inseamna noi lucrari, de la curatenie in Centrul de Informare la pescuirea sticlelor de plastic aduse de apa la mal. Iar ultima noapte aici trece imediat, desi se aud foarte clar buhaii de balta. Deja stim care dintre ei canta de trei ori si care de cinci ori.

Joi 14 aprilie 2016.

-Mititeilor, nu-mi vine sa cred ca sunteti treji atat de devreme, ne ia in primire profesorul Eugen Petrescu. Supravegheaza incarcarea bagajelor in barca SOR, asaza totul sub cheie, ne indica locurile pe care sa stam, insista pentru inchiderea vestelor de salvare peste geci si dupa ce ne luam „La revedere” de la gazde, porneste motorul. „Vreti sa mergeti tot pe canalul Sulina, sau sa mergem pe Litcov, pe sub copaci, unde avem mai multe pasari?”, intreaba Eugen Petrescu. Raspunsul a fost clar – la pasari. Si a fost un drum mult mai frumos decat la venire – de la codalbi la pescarasi albastri si ciocanitori negre, cu treceri pe sub salcii langa care se odihneau rate mari. A durat ceva mai mult decat la venire, dar a fost superb. Debarcam la Tulcea, incarcam bagajele in masini si oprim sa vizitam Acvariul Tulcea. Aici lucreaza coordonatorul sucursalei dobrogene a SOR, Mariana Cuzic, asa ca stam iar de povesti, ne plimbam printre exponate si ne desprindem cu greu privirile de pe acvariul imens in care inca mai inoata sturionii. Daca nu ati fost aici, va recomandam sa mergeti, asa ar trebui sa inceapa o vizita in Delta, de la muzeu. Iar daca ati mai fost, credeti-ne ca tot merita sa mai intrati o data. Dupa ce ne inscriem pe soseaua catre Slobozia lasam muzica incet, unii dintre noi sunt deja obositi si drumul e lung. Dar nu dureaza decat patru ore si suntem in Bucuresti. Maine venim la birou, reluam munca la noi proiecte.

Pentru mai multe informații, puteți accesa pagina http://ecoturism.ecodeltadunarii.ro/.
Proiectul este implementat de Asociația Ivan Patzaikin-Mila 23 și SOR și finanțat prin EEA and Norway Grants.


Marti, 26 aprilie 2016.
Lume multa la Sanctuar. Nu mai are sens sa povestim noi ce a fost, e de ajuns sa urmariti stirea difuzata de ProTV.Trebuie spus, insa, ca nu echipa SOR a fost cea care a construit noile amenajari, ci constructorul din proiectul dedicat ecoturismului din Delta Dunarii. 

 


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!