Catalin Rang a plecat dintre noi

Cătălin Rang, unul dintre membrii fondatori ai Societății Ornitologice Române, a decedat pe data 6 februarie 2017. În rândurile de mai jos, Cătălin Rang este evocat de unul dintre cei mai buni prieteni ai săi – profesorul universitar doctor ION Iordache de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Într-o seară de luni – 6 februarie 2017, o voce tremurată, înecată în lacrimi, venită din Bacău, îmi spune cumplita veste: ochii blândului şi bunului nostru Cătălin s-au închis pentru totdeauna. N-a mai primit nici o amânare din partea doamnei în negru, simfonia destinului s-a îndeplinit. Ne-a părăsit de pe un pat de spital, fără a putea să-i vadă pe cei mulţi ce i-au fost dragi. El avea încă multe de dăruit copiilor şi nepoţilor ca şi vânătorilor şi pescarilor al căror „patriarh” era.

Destinul este atât de îngust, iar în asemenea momente îţi pui sumedenii de întrebări, cauţi explicaţii, dar trebuie să te resemnezi şi să aluneci spre aduceri aminte. Mă întorc cu gândul când l-am cunoscut pe acest suflet, un inegalabil OM.

În anii studenţiei sale, în urmă cu aproape 50 de ani, un tânăr blond, jovial, nonconformist, pasionat de ştiinţele naturii, se remarca prin bogăţia de cunoştinţe şi observaţii asupra vieţii animalelor. Le descifra limbajul, le citea urmele, înţelegea cerinţele lor şi ne arăta ce trebuie să facem noi, oamenii, pentru a le uşura traiul.

De-a lungul atâtor ani l-am cunoscut bine, i-am cunoscut amărăciunile, chiar şi deziluziile şi speranţele lui. Din sumedenia de evenimente trăite frăţeşte, îmi aduc aminte, mai întâi de campania de inelare a păsărilor, într-o primăvară călduroasă, din valea Siretului. Târziu în noapte, în faţa corturilor, noi, ortacii, ascultăm învăţătură de la marele ornitolog Ion Cătuneanu. Au urmat vânătoarea la raţe – iarna – care, de fapt, era un bun prilej pentru focuri de tabără. L-am urmărit şi i-am admirat arta naturalizărilor şi întocmirea colecţiilor ştiinţifice din marele muzeu al Bacăului. Am colaborat câţiva ani la un vast proiect de cercetare în Masivul Călimani în căutarea cocoşului de mesteacăn. Locul unde ne aflam era în domnia misterioasă a sălbăticiunilor. Însoţit de câinii săi de vânătoare, era o adevărată călăuză pe cărările de munte şi ca un adevărat înţelept simţea mersul vremii şi şansa de a vedea, sau nu, vieţuitoarele muntelui.

El a cutreierat ca nimeni altul cărările pădurii, întinderile câmpiei sau împărăţia apelor, a mâncat şi a dormit cu pădurarii, vânătorii şi ţăranii locurilor. În anii când şi-a pregătit teza de doctorat, la universitatea din Iaşi, cu o temă privind studiul păsărilor, am învăţat multe de la el.

Ca membru în Societatea Ornitologică Română, unde a aderat printre primii, s-a remarcat ca un om de bază şi a sprijinit societatea – fiind factorul principal în organizarea unui simpozion în oraşul Bacău.

Pregătirea lui de zoolog a fost valorificată în predarea cursului de zoologie la Universitatea din Bacău. Era un bun didact, cunoştinţele din cărţi erau completate pentru studenţi cu observaţii proprii expuse cu multă savoare. Cei care i-au audiat cursul, l-au îndrăgit.

Toţi acei ani a căror trecere a lăsat în mine atâtea şi atâtea scânteieri de lumină, mă îndeamnă către aceste mărturisiri. I-am cunoscut bine destinul. Sportivul din anii tinereţii a ajuns la maturitate cu probleme ale aparatului circulator. L-am sprijinit când s-a operat la Iaşi. Nu accepta să se comporte ca un invalid; era greu să urmeze restricţii de viaţă. Atunci a făcut eforturi mari, iar „cântecul de lebădă” era încă departe. Acest om a fost născut să fie bun, modest, nu se umfla în titluri şi merite, nu-şi impunea ideile, ci doar le apăra.

Dar toate câte navighează în râul timpului sunt perisabile. Vine o vreme când fiecare om ascunde într-o anumită zonă a lui, o frică ce aşteaptă să se facă prezentă. Cine l-a cunoscut pe acest om nu putea să nu-l preţuiască pentru ostenelile, sensibilitatea, cinstea şi vibraţiile sale de prieten, părinte şi bunic. Ca orice om a trăit şi a ostenit în alternări de speranţe şi deziluzii şi a sfârşit cu iluzia împăcării de sine.

Cătălin nu avea o vârstă a prorocilor, nu era bătrân, se afla doar la acel hotar al înţelegerilor, dar nu departe de limanul cel fără vifor care l-a chemat. Să ni-l amintim ca pe un om bun şi drept şi să-l rugăm pe bunul Dumnezeu să-l primească în împărăţia sa.

Prof. Univ. Dr. Asociat
ION Iordache
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!