Oamenii care ii dau aripi Bucurestiului

La finalul anului 2015, SOR a demarat proiectul "Bucurestiul Prinde Aripi", un proiect care are ca obiectiv principal imprietenirea Capitalei Romaniei cu Natura. Iar primul pas a fost montarea de hranitori pentru pasarile salbatice in parcurile din Bucuresti. Sustinatorii financiari ai proiectului - postul tv Viasat Nature si firma Luconsult Team - ne-au asigurat fondurile pentru realizarea acestor hranitori si pentru achizitionarea hranei. Am optat pentru hranitori cat mai mari, care sa poata adaposti o cantitate suficienta de hrana. Am optat pentru semintele de floarea soarelui, crude si nesarate, hrana ideala pentru pasari pe timp de iarna. Dar acest proiect nu putea avea loc fara implicarea unor oameni.

De obicei, ei sunt numiti voluntari, deoarece fac aceste activitati pentru ca ei cred in ideea de societate mai buna, de bine in societate. Am facut un apel simplu, prin siteul nostru, si imediat au inceput sa curga emailurile. Ne-am strans intr-o seara la sediul SOR si ne-am impartit hranitorile din parcuri intre noi. Ideea era sa nu avem un om din cartierele din sud care sa alimenteze o hranitoare din nord, ci una cat mai aproape de casa sau de serviciul sau. Voluntariatul nu trebuie sa implice dificultati, ci sa si aduca beneficii voluntarului. Ne face placere sa va spunem ca toate hranitorile din Bucuresti au voluntari care se ocupa de alimentarea lor si care, speram, vor reveni in acest program si iarna viitoare. Dupa sedinta cu voluntarii SOR am impartit sacii de seminte intre noi si apoi am demarat activitatile. Dar sa trecem la subiect: i-am rugat pe voluntarii nostri sa se prezinte (cu o fotografie) si sa ne spuna un singur lucru: de ce au ales sa faca asta.

 

 

Livia Gyongyosi are in grija doua din cele patru hranitori amplasate in parcul Tineretului. E un voluntar mai vechi al SOR si o iubitoare de natura. "Pe timp de iarna uniform cenusie, un pitigoi curios, cu burta galbena si masca alb cu negru, suplineste cu succes lipsa frunzelor in copaci. Ce sa mai zic, atunci, de o adunare vesela de vrabii de camp, cu pitigoi mari, pitigoi albastri si cinteze? Pasarile astea mici, cu ciripituri in tonalitati diverse si pene mai mult sau mai putin colorate, iti fac iarna si viata in oras mai frumoasa. Bucurestiul nu e gri si nu e doar asfalt, sunt zeci de pasari frumos colorate, ciripind in tonalitati diferite, care asteapta sa lasi in casa plictiseala si depresia de iarna si sa le descoperi. Daca le-aduci si ceva seminte bune de mancat, ai sa devii rapid prietenul lor", spune Livia.

.....

Celelalte doua hranitori din Parcul Tineretului sunt responsabilitatea lui Catalin Stoenescu. "Am ales sa fiu voluntar SOR din dragoste pentru natura, in special pentru pasari, dar si din constientizarea ideii de protectie a acestora, mai ales in aceasta jungla urbana care ne sufoca pe zici ce trece. Ma fascineaza zborul lor, puterea celor migratoare de a se reintoarce in acelasi loc, in fiecare an, dupa un parcurs riscant de mii de km, in care au vazut locuri pe care putini din noi avem prilejul de a le vedea", spune Catalin.

.....

Peste drum, in Parcul Carol, Felix Parvan este omul care merge cu sacosa la hranitori. Are timp sa mai faca si fotografii, ne semnaleaza ca au mai aparut hranitori aduse de oameni. "Eu sunt programator de meserie, pasionat de învățarea automată și prelucrarea imaginilor. În timpul liber alerg, pedalez, mai citesc, mai merg pe munte, prin deltă, prin țară, prin lume. Conduc un proiect de promovare a tradițiilor și a peisajului cultural de la sate, în cadrul Fundației Pygmalion. În proiectul SOR m-am înscris ca să aflu mai multe despre păsări și despre activitățile SOR", se prezinta Felix.

.....

In parcul Unirii, asa mic cum este el, se afla una din hranitorile SOR. De aceasta, dar si de altele doua din parcul Bordei se ocupa Sorina Beaupre. Ea nu a participat la sedinta cu toti voluntarii, ni s-a alaturat "din mers", dar se achita constiincios de datorii. Dupa ce pune semintele in hranitori sta de fiecare data sa vada ce specii vin. De altfel, asta fac toti voluntarii, alimenteaza si apoi urmaresc ce specii vin si noteaza pe o fisa de observatii. De ce e voluntar – “Sa imi treaca dorul de munte si, de asemenea, cu ocazia aceasta ma reconectez la o parte din copilul din mine pe care l-am pierdut de-a lungul anilor.Cand eram mica imi placea sa ma urc in copaci si sa vad cum se descurca pasarile. Era una din activitatile mele preferate. Stateam cu orele si asteptam diferite pasari sa apara ca sa le pot urmari. Imi place veselia lor. Si ma bucur ca am aceasta oportunitate acum cand am mai mult timp liber pentru mine.”

.....

In parcul Circului sunt alte doua hranitori. De ambele se ocupa o singura persoana - Silvian Paduraru. A avut de furca la inceput, pentru ca el punea semintele seara, iar pana a doua zi hranitorile erau goale. Si nu, nu le luau pasarile. Mai mult, una din hranitori a fost fortata, iar Silvian a adus o surubelnita, suruburi si a reparat-o singur. De ce o face? "Pentru ca iubesc natura si in ultima vreme a inceput sa ma intereseze birdwatchingul. Acum un an nici nu ma gandeam ca sunt atatea feluri de pasari in Bucuresti, in afara de vrabii si porumbei :-)", se justifica Silvian.

.....

Gratiela Gheorghiu nu e doar voluntar, este si un model pentru fiul ei de patru ani. L-a adus cu ea si la sedinta cu voluntarii si il implica in tot ce face, ii ofera un exemplu frumos. De ce? "Din drag de natura si de a face ceva folositor. Si de a-l invata pe fiul meu de 4 ani cu care m-am implicat in proiect ca natura trebuie respectata. Anul trecut am vazut si studiat la Gradina Botanica posterul cu informatii legate de hrana pentru pasarele si hranitori. Apoi construit o hranitoare artizanala pentru pasarele. Cand am aflat ca putem deveni voluntari intr-un proiect organizat, ne-am alaturat cu bucurie", povesteste Gratiela, cea care alimenteaza una din cele doua hranitori din Parcul Izvor.

.....

Andreea Lazar este blogger, iar cand nu isi scrie materialele online, cauta activitati noi. "Voluntariatul înseamnă mai mult decât activităţi, experienţe noi şi acumulare de experienţă profesională. Pe lângă faptul că îţi dezvolţi abilităţile conversaţionale, cunoşti alţi oameni, participi la tot felul de evenimente, acţiuni care te ajută să-ţi îmbogăţeşti cultura generală şi înveţi să gestionezi crizele de orice fel, voluntariatul înseamnă investiţie în propria persoană, dezvoltare personală, şcoala vieţii, dacă vreţi. Prin voluntariat îţi îmbunătăţeşti calitatea vieţii şi totodată vei contribui la schimbarea în bine a mediului în care trăieşti. Sunt voluntar de mai mulţi ani pentru mai multe cauze (mediu, animale, comunitate). Pentru că aşa îmi place să-mi petrec eu timpul liber, într-un mod util şi distractiv totodată, pentru că sper într-o lume mai bună, pentru că vreau să trăiesc şi să trăim cu toţii într-un mediu mai curat, mai frumos. De curând m-am înscris ca voluntar pentru păsărele la Societatea Ornitologică Română. Cei de la SOR fac nişte lucruri tare faine pentru păsărelele din Bucureşti şi nu numai, adică au grijă de ele, le construiesc şi montează hrănitori şi cuiburi, le hrănesc în sezonul rece când e mai greu pentru ele şi le apară luptându-se cu braconierii care s-au înmulţit în ultimul timp. Îi urmăresc mai demult pe pagina lor Facebook şi îi admir pentru ceea ce fac, iar de curând am văzut o postare de-a lor în care cereau ajutorul voluntarilor pentru a se ocupa de hranitorile din parcurile bucureştene, aşa că, m-am înscris şi eu ca voluntar", povesteste Andreea. Mai multe despre ea puteti citi pe blogul ei. Cand nu scrie acolo, alimenteaza hranitoarea de langa Gradina Japoneza din parcul Herastrau.

......

Tot in parcul Herastrau, mai avem o hranitoare in apropiere de Rond. Acolo, responsabila pentru bunastarea pasarilor este Anisoara Simionescu. “Am vazut postat pe Facebook anuntul si m-a incantat ideea. Eu ma consider un om bun, iubesc natura si tot ce o inconjoara ,de aceea pot face lucruri dezinteresata de partea materiala”, spune Anisoara.

.....

Celelalte doua hranitori din Herastrau sunt aprovizionate de Andreea Dusencu. Are 31 de ani si nu e la prima ei actiune de voluntariat. Si nici la prima actiune ca voluntar la SOR.  “Mi-a suras ideea voluntariatului in cadrul proiectului cu hranitorile din parcurile bucurestene pentru ca imi doream demult sa vad in tara noastra un interes mai mare si mai multe actiuni desfasurate pentru hranirea, protejarea si ajutorarea pasarilor in general, asa cum am vazut in Germania, de exemplu, unde sunt hranitori, vase cu apa si mancare speciala pentru pasarile salbatice la tot pasul, inclusiv in magazine. Particip la actiuni de voluntariat de cativa ani buni aproape in fiecare weekend si uneori si seara, dupa serviciu (plantari de copaci, ecologizari, evenimente sportive, actiuni cu copii si animalute) si-n acelasi timp incerc sa ajut animalele intalnite in orice fel pot. Am fost foarte incantata vazand apelul celor de la SOR pentru voluntariat pentru pasarele, am simtit ca in acest fel pot face cu adevarat ceva util pentru pasarile din Bucuresti. Am mai participat ca voluntar la o actiune organizata de SOR acum cativa ani, in cadrul careia au fost montate in copacii din Gradina Botanica casute pentru pasari, si de atunci ma bucur asa mult sa vad pitigoii si alte pasari mici care folosesc acele casute. In Gradina Botanica exista si doua hranitori instalate de cativa ani si-n orice anotimp e o bucurie sa vad forfota pasarilor care vin la ele si sa le aud cantecele, sper din tot sufletul ca voi vedea in curand aceeasi forfota si incantare si in jurul hranitorilor proaspat instalate in parcuri.”, povesteste Andreea.
.............................................................................

 

Anca Ciclosan merge in fiecare saptamana in parcul Floreasca. Cat despre voluntariatul la SOR - "M-am oferit pentru ca orice aparitie a unei pasari imi aduce adierea de libertate si de miraculos. Le sunt recunoscatoare pentru sunetul bataii de aripa in aer si pentru ca imi indreapta mereu privirea spre cer. Si ma bucur sa le pot da si eu ceva inapoi". Nu doar pasarile beneficiaza de prezenta ei, ci si copiii din parc, care o asalteaza mereu cu intrebari - ce specie e asta, cealalta, ce mancare le trebuie etc.

.....

Claudia Campeanu se ingrijeste zilnic de una din hranitorile din apropiere de Palatul Parlamentului, in Parcul Izvor. Trece pe aici pentru ca locuieste in apropiere si merge sa se plimbe cu catelusa ei. "M-am bucurat să pot face parte din acest proiect si o fac (1) pentru ca mi-e ușor, trec zilnic prin parc cu maidaneza mea, Tesla, (2) pentru ca asa pot plati o parte minuscula din pacatele colective ale colonizarii urbane si ale distrugerii de habitate la care participam cu totii si (3) in amintirea anilor de "pasarit" pe care i-am petrecut cu niște prieteni dragi in perioada în care am locuit în Texas.

.....

Oana Coarfa merge in parcul Cismigiu, unde alimenteaza una din cele doua hranitori amplasate acolo. Nu este la primul proiect dedicat pasarilor salbatice, a lucrat si la "Casute Ciripite", un proiect al De-a Arhitectura, unde si SOR a fost partener. De ce a venit voluntar iar? "Pentru ca am urmarit activitatea SOR si am incredere in ce fac, sunt seriosi si pasionati, se tin de treaba. Si pentru ca imi plac animalele, de orice fel". 

.....

Cea de-a doua hranitoare SOR din Parcul Cismigiu este sub ingrijirea Danei Nedelcu. Prima ei experienta din parc, la hranitoare, nu a fost cea mai fericita. Gardienii erau obisnuitii cu baietii de la SOR care veneau sa alimenteze hranitoarea. Cand au vazut-o, au tinut sa afle cine este si de ce vine acolo, ei se asteptau sa vada aceiasi oameni. Pana la urma urmei, totul s-a lamurit. In ce priveste dorinta de a ajuta - "Pentru ca iubesc natura, pasarelele, am timp si daca pot sa fac ceva  si sa fiu de ajutor raspunsul e DA".

 


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!