Prietenii Expeditiei SOR 2016

What happens in Vegas, stays in Vegas – e atât de cunoscută sintagma, incât unii participanți au încercat să o implementeze și în Expediția SOR. IM-PO-SI-BIL. Ce se întâmplă în Expediție nu rămâne în Expediție. Vine după tine, stă cu tine, te obsedează, te face să îți promiți că vei reveni în Deltă sau măcar la Vadu. Ce se întâmplă în Expediție rămâne mereu cu tine, cu ceilalți care au fost acolo, iar anul ăsta, grație știrii cu păsările flamingo, rămâne în memoria unei țări întregi.

Zâmbetul unui voluntar epuizat de cărat bagaje sau apă, seara când Andu Cristudor a pus mâna pe chitară, observațiile matinale - când ai un ochi pe lunetă și unul după o cană de cafea, fâlfâitul foliei unui cort vecin când e furtună la Vadu – toate rămân cu tine. Ziua când ai curățat cartofi în neștire la bucătăria de campanie, seara când ai întârziat la masă, dar Tanti Polea te aștepta cu o porție de mâncare păstrată special, momentele când intri pentru prima oară în mare sau când te joci cu mingea în valuri – toate rămân cu tine.

Conservă de... Oceanici
Maliuc, ora 17,00 și un cort de două persoane care se zvârcolește, deși nu bate vântul. Se deschide fermoarul și apar 4-5 capete. Sunt voluntarii de la Oceanic Club și toți sunt înghesuiți ca într-o conservă, dar zâmbesc din cort. „Încercăm să batem recordul de persoane care încap într-un cort mic”, vine răspunsul la întrebarea neadresată. Andrei Giba zâmbește cu toți dinții, sub ochiul atent și indulgent al unuia dintre fondatorii Oceanic Club, Răzvan Popescu Mirceni. Răzvan pare încă rupt de oboseală. A călătorit cu mașina, apoi a urcat pe Delphis, una din ambarcațiunile ONG-lui din Constanța, a făcut nenumărate drumuri de la Maliuc la Tulcea pentru a-și aduce toți voluntarii cu el, proviziile, combustibilul, corturile, echipamentele. Dar Răzvan nu se oprește la a fi doar un mentor pentru cei mici. Are o desagă întreagă de „tips and tricks” legate de camping, cum să răcești un recipient cu apă în plină caniculă, cum să folosești un turban marocan tradițional. Toate vin din experiența expedițiilor din Africa, unde Oceanic are acțiuni de cercetare de ani buni. I se spune „Sultanul” și nu pentru că poartă mereu turban, ci pentru că e liderul Oceanicilor și nu are nevoie să se impună. Toți îi caută aprobarea, toți îi cer sfatul – e omul care îți poate vorbi zile întregi despre scufundări, delfini, cercetare, reptile, păsări, mamifere, Deltă și Marea Neagră. Când intră în valurile de la Vadu cu voluntarii, cu participanții la Expediție și începe să predea mini cursul de snorkel și scuba, doar el se aude. Acaparează atenția oricui, împarte sfaturi ca un bătrân tuareg cu străinii care văd prima oară o cămilă. Și are mereu timp să te ajute, are mereu o glumă la el, are mereu respect pentru toți cei din jur. La final de expediție în Maliuc, ne-a oferit și 40 de litri de combustibil pentru bărci, moment în care directorul Expediției, Eugen Petrescu a zâmbit, a înclinat ușor din cap și a replicat cu unul din Proverbe – „Prietenul tău e miere. Să nu îl mănânci pe tot”. Mulțumim Oceanic Club, mulțumim Răzvan Popescu Mirceni și felicitări pentru tot. Mai ales pentru cea mai tare desteptare oferită pe data de 19 august. :)

Paul „Herpeto” Dincă

A venit de la Iași, de la Grupul Herpetologic Moldavica și este un moldovean care ia foc dacă stă prea mult în același loc. E cu ochii după tot ce mișcă, de la reptile și amfibieni până la păsări și la oameni. Subțirel, cu ochelari cu ramă la modă, îmbrăcat atent, seamănă aproape perfect cu Vitalie Ajder. Deși îi desparte un Prut, moldovenii au aceeași esență: tari, sociabili, simpatici și cu simțul umorului. Paul e prima oară în Expediție, dar se poartă de parcă a participat de zeci de ori.Știe cum să prindă un șarpe și să îl arate copiilor, cum să îi captiveze cu informații despre amfibieni și cum să stea în barcă, fără să i se mai spună dacă o va dezechilibra sau nu. Are experiență de teren din belșug, dar e dispus să mai învețe câte ceva oricând. Și mai ales, să îi învețe pe ceilalți – unde găsești amfibienii, unde sunt reptilele și cum să le abordezi, care e rolul lor în natură și de ce să nu te temi de ele, ce să faci când iese un șarpe de sub cortul tău etc. Paul a fost clar unul din plusurile Expediției, a pus mâna să ajute la orice a fost nevoie, a apărut când era nevoie de el și sperăm să îl  mai avem cu noi.

Ovidiu „Vulpe” Ciontea
E imposibil să nu îl observi. Cu pleata blondino-roșcovană ținută în coadă, cu alura de atlet, Ovi Ciontea se identifică cu Expedițiile SOR la fel de mult ca organizatorii. Este omul care vine cu noi pentru că iubește natura, Delta, păsările și pentru că nu are liniște. E ceva ce nu îl ține acasă. E mecanic auto, e salvamontist, e schior, e păsărar, dar ar putea foarte bine să fie Iron Man, are toate calitățile necesare. Te poate ține la povești despre motociclism o noapte întreagă, dar apoi să pună mâna pe hârleț și să sape un șanț, fără a i se părea ceva anormal. E omul care stă și ascultă, fără să se hazardeze în opinii. E un ardelean perfect – măsoară de cincizeci de ori dacă este cazul și taie o singură dată – și bine. Deși nu cântărește mai mult de 80 de kilograme este o forță a naturii – amenajează traseele de cățărare pentru copii, îi urcă pe coardă, îi coboară în rapel indiferent de greutate, îi învață noduri și tehnici de cățărare – ba le mai asigură și premii de la firma unde lucrează – Liqui Molly din Sibiu. Nu stă locului, deși e legat iremediabil de grupul de la Sibiu și de voluntarii SMURD – trece pe la fiecare grup din Expediție, are o vorbă bună pentru orice copil sau adult. Și e primul care merge la cortul mare să vadă prezentările. „În fiecare an îl urmăresc pe Eugen Petrescu. Omul ăsta cunoaște Delta mai bine decât oricine și cred că nu am învățat eu câte a uitat el”, spune Ovidiu în timp ce îl urmărește pe liderul expedițiilor SOR cum face spectacol doar cu o hartă a Deltei și un bagaj imens de cunoștiințe.

SMURD-iștii mici și mari
În 2016, ca organizatori, am trăit o mică „spaimă”. Grupul de voluntari și paramedici de la Sibiu era sufletul serilor din Expediție. Dădeau tonul la cântece (vocal sau la mandolină și chitară), la povești, la glume. Anul acesta a marcat o schimbare de generații. Nu a mai venit Alin Canciu, dar Paul Anghel a fost tot cu noi. Și au mai apărut Andreea și Cosmin, Gabi și Ciprian, Diana și ceilalți. Numai că primele seri erau lipsite de ei la cercurile de discuții. Ardeleni, sfioși și cumsecade, stăteau în cercul lor de corturi. Am încercat să îi atragem la noi prin intervențiile lui Ovidiu Ciontea, dar ni s-a părut că ne evită și mai mult. Mihaela Damian, obișnuită cu sibienii glumeți, chiar s-a dus la ei și i-a chemat, dar tot sfioși au rămas. Până când am văzut și motivul – grupul de organizatori are o medie de vârstă de circa 35 de ani. SMURD-iștii au o medie de vârstă undeva în jurul a 25 de ani. Nu stăteau cu noi la povești și glume, ci cu gașca de tineri care vine an de an în Expediție. :) Foto: sus, de la stanga la dreapta: Ovidiu Ciontea, Gabriel Bobes, Diana Loloiu. Jos, de la stanga: Cosmin Ungureanu, Andreea Ion, Maria Cristea, Ion Calin, Ciprian Juravle, Alexander Wandschneider.


Șacalii de la Vadu
Nu este un termen peiorativ, ci unul care desemnează adolescenții și tinerii din Expediția SOR care au ajuns și pe plajele de la Vadu, nu doar pe canalele din Deltă. Sunt deja o echipă sudată, dar an de an li se adaugă colegi noi. Andrei Achimfiev, cu corpul unui om matur și un suflet de adolescent, gata oricând să te ajute la orice e nevoie, Ada Caramihai cu experiență de taberist SOR cât nu au nici unii organizatori, Nicu Moga cu gura mare și sufletul pe tavă, Zoli Torok cel cuminte și atent la tot, Andrei Burdușel cu pleata cârlionțată și un zâmbet desenat parcă din reclamele pentru șampon, Bogdan și Vlad Miron – frații Dinamită – gata și de muncă și de păsărit și de distracție. Ușor-ușor, toți trec de pragul de copil spre cel de matur, ajung să aibă 18 ani și deja vor să se implice tot mai mult. Anul acesta, Bogdan și Zoli au participat pentru prima oară la amenajarea locului de campare, experiență la care au sperat de câțiva ani. I-au văzut an de an pe Manu, pe Vitalie, pe Petrișor, pe Florin cum amenajau tot, cum primeau apoi aprecierea celorlalți, așa că au insistat să vină și ei. Deja am făcut schimbul de generații, ne pregătim să avem mai mulți „șacali” alături de noi la pregătiri. Dar deși se maturizează, deși acceptă tot mai multe responsabilități, șacalii tot se mai distrează la o partidă de volei în valuri sau la un simplu „Icișa-icișa” realizat după rețeta profesorului Adi Ursu de la Iași. Iar dacă ai nevoie de cineva și nu îți răsunde la apel pe plajă, zi-le lor ... și o să audă toți cum „urlă” șacalii.

Flamingo Boy
Una din prezențele discrete, de doar câteva ore, a fost Alex Luchici. Povestea lui e una a unui supraviețuitor, a unui om care depășește obstacol după obstacol. S-a mai scris despre el și probabil că ar trebui ca în școli să se predea și o materie numită „Tărie de Caracter”, iar Alex să fie profesorul. „Era cel mai tare din băieții crescuți la clubul de ornitologie din Tulcea. Țin minte că într-un an l-au mușcat nu unul, ci trei bărzăuni. Nu a avut nimic, nici măcar nu s-a umflat”, povestește profesorul Eugen Petrescu. Alex s-a accidentat acum câțiva ani, dar nimic nu îl oprește. A trecut prin operații și tratamente, dar nu se lasă. Are propriul ONG – EuRespect – și luptă să facă viața mai bună pentru cei care se află în scaunele rulante. Iubește păsările și natura, iese pe teren și în Deltă oricând poate. Acum se afla la Jurilovca, la bunici, și nu a ratat șansa de a se alătura Expediției și de a vedea și el alături de noi păsările flamingo. Alex, bine ai revenit! (Foto: Alex Luchici inconjurat de prieteni - Viorel Cuzic, Eugen Petrescu, Alex Ifrim si Costin Ion)

Cu apă, pe apă
La fiecare final de acțiune vine și un moment când tragi linie și privești spre cine a fost cu tine, dar mai ales către cei care au fost alături de tine. Iar în 2016 am beneficiat de ajutorul a două companii. Apă Minerală Zizin a rezolvat una din problemele anuale ale Expediției – lipsa apei potabile de calitate din locația de aproape de Maliuc. Acolo, participanții își luau cu ei pet-uri de 5 litri, le cărau cu barca, le plimbau printre corturi, se uitau mereu să mai rămână ceva în bidon și își programau o nouă comandă la magazinele din sat. Nu a mai fost cazul – anul acesta am primit peste 2.000 de litri de apă minerală plată în recipiente de 2 litri. Le-am împărțit în două, ca și etapele de expediție, și ne-au prins extrem de bine.

Cea de-a doua companie, agenția de turism Ibis Tours din Tulcea, a rezolvat problema transportului pe apă. Pentru că tot ce are Expediția, de la castron la lingură, cort de bucătărie, cort de întâlniri, combustibil, voluntari, bagaje și apă potabilă trebuie dus de la Tulcea la locația unde are loc totul. Iar drumul nu e chiar scurt, iar oamenii nu sunt puțini. Anul acesta, în loc să lase șalupele să se odihnească la ponton, oamenii de la Ibis le-au încărcat și le-au trimis în baltă. Nu au cerut nici măcar un leu pentru eforturile lor. Nu au cerut bani pentru salarizarea personalului. Nu au cerut altceva decât să ne facem treaba cum știm noi – să pregătim o nouă generație de păsărari și ornitologi. La un moment dat, în viitor, tinerii din Expediția de anul ăsta ar putea ajunge să lucreze și ei pentru Ibis Tours - în opinia noastră - cea mai bună agenție de turism de birdwatching din România.

Cum le poți mulțumi acestor oameni, cel mai simplu? Să le preiei bannerele online, să le prezinți pagina de Facebook, să le adresezi mulțumiri în comunicatele de presă și pe site-ul propriu? Nu e de ajuns. Vom continua, însă, să ne facem treaba cum știm mai bine și să îi facem și pe ei mândri că au contribuit la o nouă generație de iubitori de natură.

Pe această cale, SOR le transmite condoleanțe celor din echipa Ibis Tours la pierderea celui care a fost Costică Vădineanu. Gândurile noastre bune sunt alături de ei și de familia sa.


În loc de încheiere
În fiecare an, la final de Expediție, nimic nu mai e la fel. Ajungi acasă și apa caldă de la duș e parcă prea fierbinte. Salteaua pare mai noduroasă decât cea autogonflabilă din cort. Închizi ochii și vezi doar valurile de la Vadu și păsările de la Maliuc. Auzi doar fâșâitul unei prelate de cort în vânt. Cum a spus un veteran al expedițiilor, Aurelia Ștefu „E DDD - Dor De Deltă. O să treacă. Mai ai numai 11 luni de aşteptat, de visat. Trăieşti un pic din amintiri şi apoi rutina :( ... dar o luăm de la capăt, așa e cu taberele astea, tu ești încă la început și nu ai înțeles”.

You know nothing, Jon Snow :)

Iar când pleci spre casă, zâmbești și în somn. O să mai treacă un an și vei reveni în Expediție. Zâmbești și adormi cu un chip în fața ochilor - Eugen Petrescu - profesorul cu inima de aur care, an de an, face din Expediție un vis realizat pentru noi toți. Mulțumim frumos, domnule profesor.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!