Puterea unui singur om

Se spune că, dacă vrei să vezi câtă putere are un singur individ, este de ajuns să lași un singur țânțar în cort, noaptea. Nu contestăm metoda, dar vă asigurăm că și de la un singur om se poate ajunge la proiecte serioase.

De câteva luni de zile lucrăm pentru un proiect care aduce păsările mult mai aproape de populația urbană. Am amplasat hrănitori în marile parcuri din București pe timp de iarnă. Am amplasat cuiburi artificiale pentru păsările din București și în scurt timp vom avea și panourile informative, prin care le arătăm oamenilor speciile cu care își împart aleile din parcuri. Le vom arăta oamenilor cine sunt responsabilii pentru alarma de dimineață la geam, care sunt păsările cântătoare care îi trezesc.

Nu suntem singuri, avem voluntari care ne ajută, suntem susținuți financiar de Viasat Nature și de Luconsult Team, iar agenția națională de presă Agerpres este partenerul media din acest proiect. Dar totul a plecat de la o idee și de la un om: fotograful de natură Andu Cristudor.

În 2015, Andu ne-a rugat să îl sprijinim cu inițiativa lui, de a amplasa cuiburi artificiale în Parcul Kiseleff. Voia să știe detalii despre cuiburi, speciile care vin să le populeze, dimensiuni și multe alte date tehnice. Își propusese, și a și reușit, ca împreună cu prietenii și cunoscuții lui să confecționeze/achiziționeze și să monteze cât mai multe cuiburi. A reușit: a strâns banii necesari pentru 19 cuiburi care au fost pirogravate cu numele donatorilor și apoi amplasate în copacii din Parcul Kiseleff. Apoi a devenit membru al SOR, a redirecționat 2% din impozitele sale către SOR, a venit cu noi în Tabăra SOR din Delta Dunării, a ieșit pe teren de tot mai multe ori. Pe scurt: ne-am împrietenit.

Nici nu se răcise vremea în București, când Andu a venit la noi la birou să mai povestim. Își dorea un proiect simplu, destinat și păsărilor și oamenilor. Să colectăm fonduri de la prieteni, cunoscuți și pasionați de natură, să confecționăm și să amplasăm hrănitori în parcuri, iar aceste hrănitori să fie responsabilitatea oamenilor din împrejurimi. Să îi învățăm ce mâncare să folosească și astfel să avem o continuitate în acțiuni ale oamenilor pentru oameni și pentru păsări.

De aici, noi am preluat ideea, am adăugat alte idei - un site, un afiș, am pus cap la cap cheltuielile, am căutat finanțatori și am găsit firme dispuse să ne ajute să protejăm fauna urbană. Am luat legătura cu autoritățile și am obținut avizele necesare. Pentru că am început cu păsările din orașe, dar nu intenționăm să ne oprim doar aici. Am început în București, dar ne dorim să extindem proiectul la nivel național.

Între timp, SOR a avut 30 de hrănitori amplasate în parcurile din București. Le vom scoate în curând, dar avem promisiunea autorităților că putem continua proiectul nostru și iarna viitoare. În patru din parcurile mari ale Capitalei au fost deja instalate 100 de cuiburi artificiale pentru păsări. Urmează panourile informative și prezentarea celor mai des întâlnite specii din parcuri.

Și totul a pornit de la un om și de la ideea lui. De aceea, atunci când v-am prezentat „Oamenii care îi dau aripi Bucureștiului” l-am omis intenționat pe Andu, cel care a și  alimentat non-stop hrănitorile din parcul Kiseleff (două ale SOR și două personale). Ajunsese să știe și ce specii preferă să meargă la hrănitori, în funcție de poziționarea lor în parc.

Până la urmă, în asta și dorea să constea proiectul: oameni care să aibă grijă de păsările din parcul din apropierea casei, bătrânei care să le arate nepoților mierlele și să îi învețe că masculul este negru și femela este cea maronie, proprietari de câini care nu lasă animalele să fugărească păsările prin iarbă.

Cam asta e puterea unui individ: să te convingă de visul lui și să te atragă în el, să se alăture unui grup și să îl întărească. Cât de pasionat este Andu de fotografie și de natură puteți vedea pe siteul său: www.anducristudor.ro

Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!