Romania Prinde Aripi,faza pe cuiburi

Proiectul nostru, Romania Prinde Aripi, intra intr-o noua faza, cea a cuibaritului. De la inceputul lunii martie, am oprit hranirea păsărilor sălbatice din parcuri.

Anul acesta chiar a fost o iarnă grea. În București, consumul de semințe a fost triplu față de anul precedent. Anul acesta, s-au consumat 3.000 de kilograme de semințe de floarea soarelui și grâu la cele 30 de hrănitori din marile parcuri buureștene.

Ca bilanț, stăm bine, am avut doar 2 hrănitori avariate, în parcurile Cișmigiu și Carol, dar reparațiile au fost executate rapid. La hrănitoarea din parcul Carol chiar a intervenit un voluntar, care a reparat ușița ruptă cu materiale proprii.

La Cluj, în cele 9 hrănitori din parcuri s-au consumat 12 saci de semințe a câte 25 de kilograme. Colegii de la Biroul teritorial al SOR spun că acolo chiar a fost o iarnă ușoară. Spre deosebire de București, unde hrănitorile sunt alimentate de voluntari care își rup din timpul liber, la Cluj se ocupă și voluntari și elevii de la mai multe școli: Școala Horea, Liceul Teoretic "Báthory István", Școala Gimnazială Specială pt. Deficienți de Auz " Kozmutza Flóra", Școala "Nicolae Titulescu", Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu", Liceul Teoretic "Brassai Sámuel" și Grădinița Dumbrăvioara.

Odată oprită hrănirea, am trecut la curățenia de primăvară pentru cuiburile artificiale amplasate în București și în Cluj napoca. În orașul ardelean, curățenia a avut loc în perioada 20 februarie-11 martie și au fost verificate 100 de cuiburi artificiale. Bilanțul se prezintă astfel: 10 parcuri în care: 18 cuiburi lipsă 15 cuiburi erau goale, dar cu urme de iernare. 67 de cuiburi aveau material de cuib, din care  49 erau ocupate de specii de pițigoi, 8 de vrăbii, 4 de țicleni și 3 de grauri. Unul din cuiburi devenise casa unor viespi, iar un altul adăpostea o veveriță cu 2 pui. Cuiburile au fost verificate și curățate de voluntarii SOR din Cluj: Bodea Flaviu, Ciortan Bogdan, Madaras Romică.



La București, cele 100 de cuiburi amplasate în marile parcuri se prezintă în stare bună – majoritatea. Cinci cuiburi au dispărut – cineva le-a luat acasă. Cum de știm exact cifrele? Fiecare cuib este amplsat pe un arbore, luăm un punct GPS, iar dacă la locația exactă nu mai există cuibul – atunci e clar că a fost furat.

În 16 dintre ele au cuibărit păsări încă din 2016, iar în altele 11 au început să cuibărească de anul acesta. În altele 16 au iernat păsări, adică le-au folosit pe post de adăpost de iarnă, împotriva frigului, iar în alte 10 cuiburi au încercat să cuibărească, dar din diverse motive nu au reușit. 40 de cuiburi nu au fost ocupate deloc, iar altele două au fost stricate de oameni.

Romania Prinde Aripi este un proiect realizat de SOR cu fonduri proprii, dar si cu sponsorizari din partea firmelor Zaganu, MioBio Shop si Luconsult Team


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!