Sorecarul incaltat, un oaspete de iarna

Şorecarul încălţat este o pasăre răpitoare de zi din familia Accipitridae, din care mai fac parte şi ulii, găile, ereţii, vulturii etc. Este un migrator de scurt parcurs cu o distribuţie Holarctică (prezent în părţile nordice ale Americii de Nord şi Eurasiei), care părăseşte  locurile sale de cuibărire pe durata iernii. În ţara noastră, şorecarul încălţat este o pasăre oaspete de iarnă, putând fi observat din luna noiembrie şi până în martie, iar sosirea sa coincide, de obicei, cu răcirea accentuată a vremii.

Pasărea are o lungime de 50-60 cm, cântăreşte până la 1,3 kg (femelele puţin mai mari decât masculii) şi are o anvergură a aripilor de până la 1,5 m, este ceva mai mare decât ruda sa apropiată, şorecarul comun (50-55 cm, 1,2 kg, 1,3 m). Şorecarul încălţat se caracterizează prin corp destul de masiv (caracteristică adesea accentuată de obieciul păsării de a-şi înfoia penajul), capul şi pieptul acoperit cu un penaj deschis la culoare, partea internă a aripilor cu o pată neagră la încheietura lor, abdomenul şi spatele de culoare brun-închisă, coada albă cu o bară terminală neagră, picioarele acoperite până la rădăcina degetelor de pene albicioase (spre deosebire de şorecarul comun, la care ele nu sunt acoperite de penaj), o adaptare la condiţiile unui climat aspru.

De altfel, numele ştiinţific al speciei (lagopus) semnifică picior de iepure. Coloraţia penajului este destul de variabilă, se întâlnesc indivizi de culoare mai deschisă, dar şi păsări la care acesta este mai brun și poate fi confundat cu şorecarul comun (Buteo buteo).

Se estimează că la nivel global specia este reprezentată de cel puţin 500.000 de indivizi, însă efectivul populaţiei clocitoare europene este relativ mic (mai puţin de 79.000 de perechi), aceasta fiind concentrată în ţările scandinave (Norvegia-10.000 perechi, Suedia-5.000 perechi şi Finlanda-4.000 perechi). Rusia, o ţară care se întinde pe două continente şi al cărei cadru natural oferă zone vaste de cuibărit pentru această pasăre, concentrează până la 60.000 de perechi de şorecari încălţaţi.

La noi în ţară, recensămintele periodice efectuate de către membrii Societăţii Ornitologice Române între anii 1999-2000 au evidenţiat o populaţie de iarnă a cărei mărime a variat, efectivul fiind cuprins între 500-2000 de indivizi, mult în urma Ucrainei (13.000-230.000) şi a Poloniei (50.000-100.000).

Şorecarul încălţat are perioada de reproducere în perioada caldă a anului (mai-august) și își alege ca locuri de amplasare a cuibului zone de stâncărie, arbori înalţi, însă uneori cuibăreşte chiar şi pe sol (în partea nordică a tundrei). La construirea cuibului participă ambii parteneri, însă diferenţiat: masculul transportă materialele de construcţie (crengi, iarbă, pene, fire de păr) în timp ce femela asigură construcţia efectivă. Ponta constă în 2-7 ouă de culoare albă, pătate cu maro. Clocirea este realizată de către femelă, în timp ce masculul vânează şi aduce hrana la cuib.

Eclozarea puilor are loc după o lună, iar primul zbor al acestora se face cam după o lună şi jumătate. După eclozare, femela se alătură masculului la vânătoare, în vederea creşterii cantităţii de hrană necesare dezvoltării puilor. Puii devin indenpendenţi la o lună după ce părăsec cuibul.

Rozătoarele (lemingi, şoareci) constituie hrana de bază a acestei păsări, care îşi amplasează de obicei cuibul în locurile în care densitatea lor este mare; uneori consumă iepuri, dar şi păsări. Strategia de vânătoare diferă în funcţie de zona de cuibărire şi de iernare, efortul depus în căutarea şi capturarea prăzii fiind mai mare atunci când păsările se află în zonele în care clocesc.

În schimb, în zonele în care iernează, şorecarii încălţaţi petrec o mare parte din timpul zilei ducând un mod de viaţă pasiv, stau pe stâlpi sau în arbori, observă şi localizează prada la nivelul solului. În acest caz, ei adoptă o strategie de conservare a resurselor energetice, reduc frecvenţa zborurilor şi căutarea activă a hranei.

La noi în ţară, pasărea poate fi observată cel mai frecvent în terenuri deschise, pândind prada de la înălţimea stâlpilor şi arborilor.
Întrucât se hrăneşte cu rozătoare din terenuri agricole, şorecarul încălţat contribuie la controlul populaţiilor acestor animale și are un rol important în lanţurile trofice din agro-ecosisteme.

Specia este protejată în România, nu sunt permise vânarea, uciderea sau capturarea.

Marcel CIOBANU

Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!