Știri

1 Aprilie. Glume bune cu păsări și păsărici

1 aprilie 2025

Tuturor ne plac glumele bune. Unora și păsările. Altora și voluntariatul. Dar lui Vasile îi plac toate trei. Iar pentru azi, de 1 Aprilie - Ziua Păsărilor, a scris voluntar, din dragoste pentru ele, un articol plin nu doar de glume bune, dar și de caricaturi grozave. Evident, despre păsări și păsărari amatori, așa cum este el.

Oamenii care iubesc păsările și natura roiesc în jurul nostru mai ceva ca insectele într-o tufă de caprifoi. Fără să ne străduim extragem câte o personalitate potrivită pentru fiecare sărbătoare din calendar. Azi, fiind și Ziua Păsărilor și 1 Aprilie, când, se știe, ne cam ținem de glume, îl scoatem pe scenă pe voluntarul și prietenul nostru Sergiu V. Vasile. Nu vă sună cunoscut?! A, știm de ce. Dar punem pariu că Utopia Balcanica v-a adus deja un zâmbet pe față. Și poate cel mai bine e să îl lăsăm pe el să se prezinte:

„Utopia Balcanica e singurul blog autohton de umor, caricatură, opinie şi lifestyle de care ştiu io. Io sunt Vasile. Ştiu să fac desene tâmpituţe, meme fierbinţi, text, versuri, cântece, interneţi, câteva feluri de umor şi un curry de porc cu năut de moare lumea.”

Teodora Domșa: Vasile, voi intra direct în miezul problemei: de unde până unde păsări? Că păsărici am văzut că de mai multă vreme.

Sergiu V. Vasile: Fiindcă nu erau foarte mulţi puşti la mine pe stradă, am petrecut o parte din copilărie sub pat, holbându-mă la planşele din Larousse. Plus vacanţele la ţară, în care scotoceam pădurea după bureţi şi lanurile oamenilor după cartofi. Am rămas cu multe nume de animale în latineşte şi o mare iubire de natură. Ajuns om mare, mi-am adus aminte că ieşitul în natură e un hobby foarte sănătos. Iar în natură sunt păsări! Multe, variate şi foarte interesante. În Bucureşti & împrejurimi e mai satisfăcător să cauţi păsări decât girafe sau hipopotami, fiindcă păsări găseşti.

Următorul pas ar fi fotografia, dar îngeraşul şi drăcuşorul de pe umerii mei au convenit să nu mă încurajeze, fiindcă un teleobiectiv costă cât un Logan.

TD: Cine te urmărește te știe ca Sergiu V. Vasile, un iubitor de mâncare nu foarte sofisticată și de concerte obscure – termenul îți aparține. Și, evident, ca Utopia Balcanica, pagina cu umor de calitate și caricaturi exagerat de reușite. Cine e atent poate a descoperit, cu uimire, că încet s-au strecurat și păsările printre preocupările tale, ba chiar că ești VOLUNTAR SOR. Cum s-a ajuns aici?!

SVV: Voluntar SOR e mult spus, că sună a om care depune efort. La cât sunt eu de împrăştiat … Pot să mă laud cu „prieten SOR”. Urmăream de mult activitatea SOR pe net, iar când am auzit că au nevoie de cineva să umple hrănitorile în Parcul Sticlăriei într-o iarnă, m-am gândit: hei, eu oricum mă plimb pe acolo de câteva ori pe săptămână! One thing led to another, am cunoscut mulţi oameni ff drăguţi, am ajutat pe ici, pe colo. Azi aş purta cu mândrie insigna cu pescăraşul albastru (logoul SOR), dar mă tem că o agăţ în ceva şi o pierd.

TD: Tare mi-ar plăcea să aud părerea ta în legătură cu o dilemă veche din domeniu: ce a fost prima dată, oul sau pasărea?

SVV: Un mic dejun consistent îţi dă energie pentru ieşit după păsări. Deci oul. (Scuze prietenilor vegani.)

TD: Nu am cum să ocolesc întrebarea previzibilă: ai vreo pasăre preferată? Care e povestea voastră? I-ai detectat deja caracteristici caricaturabile? Mie îmi place ghionoaia verde, poate te ajută.

SVV: Două! Guguştiucul (Streptopelia decaocto), din ce în ce mai rar azi, dar pe care îl vedeam zilnic în fundătura cu tei şi piatră cubică de lângă Hala Traian, unde am crescut. Şi papagalul Micul Alexandru (Psittacula krameri), pe care îl urmăresc azi cum cârâie, face scandal şi fură seminţele piţigoilor prin Sticlărie. Două păsări simpatice, ambele gulerate, ambele imigrante. Mi se pare că marchează două epoci ale Bucureştiului, şi io ţin foarte mult la oraşul meu, deşi îl detest din tot sufletul. (Mai ales tramvaiul 40. Dacă există iadul, e o călătorie infinită cu tramvaiul 40.)

TD: Ai fost un copil glumeț, elevul problemă care făcea glume la care colegii râdeau și profesorii te scoteau afară și îți chemau părinții la școală?

SVV: Am fost de toate. Probabil aveam creierul foarte proaspăt, că reuşeam să fiu un elev model în timp ce nu eram atent la absolut nimic şi trăgeam chiulul într-o veselie. Desenam şi scriam toată ziua. Şi îmi plăcea să fac alţi p*ţoi să râdă, evident. Era mult mai uşor decât să fiu bun la fotbal sau să am bani şi adidaşi mişto.

TD: Printre activitățile pe care le derulează SOR se numără și cele educative, preferatele mele fiind cele dedicate copiilor. Dar în tot ceea ce ține de învățare, educare, conștientizare am observat că cea mai de efect metodă conține și elemente de umor. În devenirea ta, ai avut profesori sau mentori care s-au folosit de această unealtă și te-au impresionat și influențat?

SVV: Dacă aş fi eu prof, aş vrea să fiu ca proful meu de chimie din generală, dl Bednar (cred că-i la Satu Mare acum), un tip strict şi no-bullshit, dar plin de umor. Încă ştiu cum funcţionează electronii şi valenţele din sceneta lui amuzantă cu Mister Eisen şi Mister Kupfer. (Ajuta că învăţam asta în germană. Totul e mai haios în germană.)

TD: Dar chiar așa, nu știm bine cum s-a ajuns și la Utopia Balcanica. Știm că umorul e ceva înnăscut, pleci cu el de la maternitate și nu prea îl mai poți cumpăra pe parcursul vieții. Dar cu desenul, cu caricatura cum a fost? Ai făcut o școală, o facultate, un master, un curs la fără frecvență sau te-ai calificat la locul de muncă?

SVV: Când aveam eu douăzeci şi un pic de ani, Utopia Balcanica era un blog mic şi obscur, dar care mi-a înhăţat un job la (pe atunci foarte proaspătul) Times New Roman, devenit între timp un adevărat household name.

Din primul salariu mi-am cumpărat o tabletă grafică şi am zis gata, sunt caricaturist. Încă folosesc modelul ăla – cel mai simplu, fără ecran, fără butoane, fără touch, fără şmenuri. Primul personaj pe care l-am schiţat avea un ochi în cap şi unul afară. Bravo, Vasile, am zis – ăsta e stilul tău de acum încolo.

Mă pricepeam deja la desenat obscenităţi fiindcă asta făcusem toată copilăria. Chiar proful de chimie mi-a confiscat un caiet foarte scandalos.

TD: Te-am văzut în publicul prezent la o lansare de carte dedicată păsărilor. Cum găsești partea de educație pentru natură de la noi? Aici mă refer la perioada ta ca elev, eventual student, public de emisiuni TV și radio, cititor de presă, carte și internet.

SVV: Ca toată educaţia de la noi: se putea mult mai bine, dar se putea şi mai rău. Cu atâta internet în aer, e atât de uşor să prinzi informaţia „din zbor” în zilele noastre (că tot vorbim de păsări). Îţi trebuie doar un pic de curiozitate, nişte gândire critică şi voinţa să înveţi o limbă, două.

Uneori simt că, vorba cântecului, ţara mă vrea prost, dar eu mă vreau deştept şi descopăr constant că nu-s singur în aventura asta.

TD: Colaborezi la o mulțime de evenimente culturale de anvergură – Bucureşti ComicsFest, TIFF, Electric Castle, Balkanik! Festival, Weekend Sessions, Mera World Music Festival, Outernational Days, 3 Smoked Olives, Divan Film Festival. (Ca observație personală, de clujeancă, pari a te simți foarte bine la noi în Ardeal!) Crezi că ar fi posibil ca în viitor să pui osul și creionul de desen și la un proiect mai mare de educație pentru natură dedicat elevilor? Te-au convins ghionoaia verde și guguștiucul că e nevoie de ajutorul tuturor prietenilor lor pentru a spera măcar la un viitor cu natură vie?

SVV: Mi-ar plăcea! N-am avut ocazia să scriu şi să desenez pentru adolescenţi, dar sunt convins că ne-am înţelege. Nu sunt eu cel mai bun lucrător în echipă, am un pic de manie a controlului, mă mişc greu, păţesc blocaje – dar dacă aveţi propuneri …

Şi bineînţeles că mă simt bine la voi în Ardeal. Oricât aş fi eu de patriot local, tre’ să recunosc că la prieteni ai lui Vasile pe cap de locuitor, Clujul conduce.

TD: Ca încheiere, pe lângă un mulțumesc pentru că faci să ajungă povestea naturii și a păsărilor la o bulă oarecum diferită de cea a naturaliștilor get-beget, te-aș ruga să inviți publicul larg să se gândească la problema educației și protecției mediului și să se alăture ca susținător, membru, voluntar, influencer sau ce s-o pricepe mai bine, acestei cauze. Dar e obligatoriu să o faci în stilul tău!

Sergiu V. Vasile: Publicule larg! Dacă un fraier ca mine poate, poţi şi tu.

Uite barza! – live stream cuib

Noutati