Share

Știri

35 de ani, iar numărătoarea continuă

14 martie 2025

Citind cel de-al doilea interviu al seriei noastre 3xSzabó ai zice că tot ceea ce trebuie pentru a deveni unul dintre cei mai buni ornitologi este aparatura optică nu foarte performantă. La o lectură mai atentă se vede că e nevoie și de pasiune, perseverență și mentori. Pasiunea și perseverența sunt încă prezente, acum când Szabó József Jr. este la rândul lui model pentru alți păsărari.

Teodora Domșa: Cum își aduce aminte Szabó József Jr. primul contact cu păsările?

Szabó József Jr: Primul contact cu păsările de care îmi amintesc a fost pe vremea când, copil de grădiniță fiind, asistam la inelarea păsărilor. Plecam cu tata și cu alți 3 oameni călare pe Mobra lui, și pentru 4-5 ore, primăvara și toamna, aveam șansa să vedem de aproape cele 30-40 de specii de păsări care se prindeau în plasă. Au fost însă suficiente pentru a iniția pasiunea mea pentru păsări. Dată fiind vârsta mea, la început doar priveam și ajutam la ținut stâlpi și întins plase. Asta pentru că e nevoie de specialiști la mânuirea păsărilor, inelatori atestați și experimentați, pentru că ne interesează să stresăm cât mai puțin păsările. Inelam pe văi de pâraie spre munte, cu vegetație lemnoasă, cu soc și corn, astfel că toamna era plin de păsări. Acolo am văzut pițigoiul codat, o pasăre frumos colorată, rotundă, pufoasă, anume făcută parcă să stimuleze imaginația unui copil.

TD: Deoarece te regăsim și pe tine pe lista membrilor fondatori ai SOR, ca elev, te întreb cum ai simțit tu momentele acelea: căderea comunismului și înființarea SOR?

SJJr: Îmi amintesc că era o perioadă de maximă excitare și așteptări foarte mari. Așteptări legate atât de viața nouă în democrație, cât și de ce va urma din punct de vedere ornitologic. Eu aveam atunci 16-17 ani și eram surescitat, ca toată lumea din jurul meu. Așteptam ca tot ce înseamnă cercetări, studii, descoperiri din domeniul ornitologic să ajungă mult mai repede la noi, oferind astfel noi oportunități pentru specialiști și, prin ei, și protecției naturii.

TD: Cum a fost pentru tine pasiunea pentru păsări: continuă, cu pauze, s-a transformat și în meserie?

SJJr: Încă din anii ‘90 am decis că voi deveni biolog, deși nu aveam o idee exactă a ceea ce voiam să fac. Am intrat la facultate și acolo treaba s-a cristalizat, mi-a devenit clar că tot ce vreau să fiu este ornitolog. Între 1991 și 1996 se întâmpla asta, atunci am urmat cursurile de ecologie la Facultatea de Biologie din Sibiu, pe atunci facultatea era 5 ani. În anul următor am studiat Politici și Științele mediului la Central European University (CEU) în Budapesta. Iar în 1998 m-am angajat la SOR. Am fost IBA Conservation Officer – Responsabil cu conservarea pentru Ariile de Importanță Avifaunistică, premergătoare siturilor Natura 2000. Deci, pot spune că păsările au fost o prezență continuă în viața mea profesională. Chiar dacă nu au fost elementul principal în tot ceea ce am făcut, dat fiind că m-am ocupat cu protecția mediului, măcar tangențial tot am atins ornitologia. Iar pe plan personal este cel mai de durată hobby al meu.

TD: Sunt păsărari care consideră că ai cel mai bun ochi și cea mai bună ureche pentru identificat specii, calități dublate de cunoștințe solide de identificare. Cât e înzestrare naturală și cât e muncă, aici?

SJJr: Câtă vreme tot ceea ce faci, faci cu pasiune, nu mai e vorba de muncă, poate fi considerat plăcere. Ca atare, tot timpul am fost interesat de literatura de ultimă oră din domeniu, am fost tot timpul la curent cu ce se publica. Am stat mai prost cu aparatura optică. Am început cu un binoclu 7×50, fără lunetă, la care am avut acces relativ târziu. Astfel, luptându-mă intens cu „forțele vitrege”, ochii mi-au devenit mai ageri. Dacă aș fi avut de ales, aș fi ales un echipament tehnic mai bun, dar nu am avut această posibilitate.

TD: Glumind, am putea spune că nevoia de a vedea mai bine a creat adaptarea – ochii ageri. Care ți-au prins tare bine, deoarece pasiunea ta pentru păsări, și în special pentru speciile rare, a dus la identificarea nu doar a rarităților, ci chiar a unor specii noi pentru fauna României. Câte sunt? Ai vreo favorită printre ele?

SJJr: Sunt în jur de nouă sau zece specii. Dar nu pe toate le-am descoperit singur, de multe ori a fost muncă de echipă. Preferatele sunt alca cu cioc lung (Brachyramphus perdix) și pescărușul de ghețuri (Larus hyperboreus). Pe amândouă le-am găsit pe Olt, lângă Sibiu, prima în 1995, a doua în 2006. A mai fost turturica roșcată (Streptopelia orientalis) în 2016. De asemenea, am descoperit specii noi pentru Macedonia și Arabia Saudită.

TD: Mulțumesc pentru că mă ajuți să trec la următoarea întrebare. Pasiunea pentru păsări te poartă prin multe locuri, pe alte continente uneori. Cum găsești natura, biodiversitatea pe unde ajungi?

SJJr: Cea mai neașteptată experiență pentru mine a fost să descopăr natura din Georgia. Nu m-am așteptat să fie așa de frumoasă! Parcă m-aș fi întors cu 30 de ani în România, când încă aveam pădurile și agricultura mai prietenoase cu natura și cu păsările, fără industrializarea de acum. De exemplu, în Germania și Ungaria industria agricolă a lăsat urme dezastruoase. Tot ce sper e să mai existe locuri în care natura să își mai poată reveni, dată fiind o șansă. Dar, din păcate, în Europa e mai greu.

TD: Te voi ruga să-mi răspunzi și tu la o întrebare pe care i-am adresat-o și tatălui tău: cum vezi observarea și monitorizarea păsărilor care au ca scop colectarea de date în vederea realizării de atlase de distribuție sau alte asemenea publicații? Ar fi ceva de îmbunătățit la programele care se derulează în România?

SJJr: Monitorizările sunt cele mai importante și necesare programe pe care SOR le poate dezvolta. Sunt proiecte pentru care cu greu se găsesc fonduri, nu sunt pompoase și mondene, nu se eliberează păsări cu politicieni și vedete. Dar ele dau o imagine clară despre starea mediului, știut fiind faptul că păsările sunt foarte buni indicatori ai sănătății mediului. Bunăstarea păsărilor e o consecință a bunăstării mediului. Păcat că în România aceste programe au început relativ târziu. Dacă avem seturi de date, acestea ne arată ce s-a întâmplat cu natura, cu mediul. Și de acum se adună aceste seturi și la noi.

Baza informatică a SOR este bună. Aplicația Ornitodata e bine făcută, te ajută pe teren, e intuitivă și rapidă. Am lucrat cu mai multe, deci știu ce spun, este o aplicație prietenoasă cu utilizatorul, dinamică.

Ce ar fi de îmbunătățit? O mai bună acoperire a zonelor din țara noastră. Apoi, aș marșa pe partea mai științifică a muncii SOR, pe care aș comunica-o mai bine publicului larg. Un posibil rezultat ar fi creșterea numărului de ornitologi amatori, capabili ca prin acest hobby, dus la un nivel ridicat calitativ, să furnizeze date de monitorizare a păsărilor care să poată fi folosite, să vină în completarea celor furnizate de specialiști. Poate ar merge și deschiderea unei căi de comunicare cu fotografii de păsări care au trecut deja de un prim nivel. Ce sugerez este îmbrățișarea unor inițiative de Citizen Science, de știință cetățenească cum ar veni la o traducere directă, de implicare a cetățenilor, a publicului larg, în proiecte cu bază științifică derulate de SOR. Astfel, în timp, se poate îmbunătăți și acoperirea mai bună a zonelor monitorizate de la noi, dat fiind faptul că fotografi și iubitori de natură întâlnim în toată țara.

TD: Ce fel de păsărar ești?

SJJr: Care crede că informația circulă. Căruia îi place să aibă o ceată de ornitologi cu care să meargă pe teren, să găsim specii, să ne bucurăm de descoperiri, să facem concursuri. Cu alte cuvinte, să ne formăm o comunitate. Cred sincer în ea, cred că ar putea duce ornitologia mai departe. Desigur, e părerea mea, sunt subiectiv aici, poate ceea ce propun eu nu va funcționa niciodată. Dar merită încercat, nu se pierde nimic încercând.

TD: Pentru că ești activ de multă vreme în domeniu și pentru că ai călătorit mult, nu doar la noi, te întreb și pe tine cum vezi viitorul ornitologiei? Se (mai) poate face ceva semnificativ pentru natură și păsări?

SJJr: Eu văd Ornitologia ca un instrument pentru protecția mediului. Este importantă și acum, ziceam de păsări ca buni indicatori de mediu, dar sper ca în timp să devină și mai importantă. Apoi cred în Citizen Science, ca o rampă de lansare pentru naturaliști, amatori sau chiar profesioniști. Mulți dintre cei care evoluează acum în acest domeniu au început ca păsărari. Păsările au darul de a apropia oamenii de natură mai mult decât alte viețuitoare. Să sperăm că vom folosi acest lucru. Eu sunt optimist, sper ca în viitor numărul păsărarilor va crește. Oamenii recunosc din ce în ce mai mult importanța protecției mediului și descoperă în observarea păsărilor sălbatice o pasiune, un hobby prin care pot fi în contact direct cu natura. Iar în timp ar putea deveni furnizori de date valabile de monitorizare. Practic, toată lumea are astfel doar de câștigat.

Dacă ți-a plăcut, distribuie

Abonează-te la newsletter

Homepage


Contact


Munca noastră

Știri

Proiecte în desfășurare

Proiecte încheiate


Despre noi

Despre SOR

Echipa

Consiliul Director

Sucursale


Păsări și biodiversitate

Păsări din România

Amfibieni

Reptile


Implică-te

Voluntariat

Membri

Donează

Parteneri


Shop

Termene și condiții


Legal

ANPC - Asociația pentru protecția consumatorilor

SOL - Soluționarea online a litigiilor

Politica SOR legată de cookies


Societatea Ornitologică Română este partenerul BirdLife International din România

SOCIETATEA ORNITOLOGICĂ ROMÂNĂ, CIF RO5272804, București, Sector 2, int. Călușei 12