ȘTIRI PROIECT Păsările Clujului
O zi cu păsări la Muzeul Satului din Cluj
27 iunie 2014
Câteva sute de copii și de părinți au fost alături de Societatea Ornitologică Română, pe 21 iunie, la „O zi cu păsări în Muzeul Satului”. Activitățile au fost structurate astfel încât să suscite tot mai mult interes din partea copiilor și a adulților: de la jocuri la observații directe ale păsărilor.
Totul a început de la ora opt dimineață, când vizitatorii au mers să vadă cum se inelează păsările prinse cu ajutorul plaselor ornitologice. Nu mai puțin de 37 de exemplare au fost scoase din plase, inelate de ornitologi și apoi eliberate sub privirile clujenilor. Au fost mierle, silvii cu cap negru, măcălendrii, pițigoi mari și suri, țicleni, sturzi, pitulici și… un botgros.
Specialiștii de la SOR au continuat programul cu activități pe grupe de vârstă, iar cele mai multe activități se adresau copiilor. După inelări, cei mai mici dintre participanți s-au jucat cu modellino și au ascultat povești sau au învățat proverbe cu și despre păsări.
Cei care deja au depășit stadiul de ascultat povești au mers la jocuri. Cel mai interesant pentru ei a fost jocul de aventură, mai ales că trebuia să alerge după câte o pasăre, care le permitea accesul la următorul nivel din joc. Cea mai des auzită întrebare din Muzeul Satului era: „Unde este pițigoiul albastru?”. După ce au reușit să treacă de toate încercările din acest joc, au intrat la întreceri: rațele și vânătorii, curse de alergare în sac sau legați de picioare, quilling, modelat în lut. În tot acest timp, părinții fie au stat să își supravegheze copiii, fie i-au însoțit pe ornitologi la tururi ghidate prin muzeu, unde au observat păsări cu ajutorul binoclurilor și al lunetelor puse la dispoziție de SOR.
Pe măsură ce orele treceau, activitățile se schimbau. Pe final de zi, copii și adulți se regăseau la standurile de origami, împletit lână, construirea de hrănitori și adăpătoare pentru păsări. Un stand aglomerat a fost și cel realizat de Vivariul și Muzeul Zoologic de la Universitatea Babeș-Bolyai. Aici puteau fi admirate diferite tipuri de cuiburi artificiale pentru păsări, dar și exemplare de șarpe de porumb, șopârle gecko și diverse specii de păianjen.
SOR le mulțumește pentru participare și reprezentanților de la două organizații din Facultatea de Biologie și Geologie a UBB, respectiv OSPN (Organizația Studenților Pentru Natură) și BÖSZ (Biológia-Ökológia Szakosztály).
Următorul eveniment dedicat biodiversității și păsărilor din Cluj va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, în Parcul Central, unde vom acorda o atenție deosebită construirii hrănitorilor și cunoașterii importanței acestora.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter

Noutati
1 Aprilie. Glume bune cu păsări și păsărici
Tuturor ne plac glumele bune. Unora și păsările. Altora și voluntariatul. Dar lui Vasile îi plac toate trei. Iar pentru azi, de 1 Aprilie - Ziua Păsărilor, a scris voluntar, din dragoste pentru ele, un articol plin nu doar de glume bune, dar și de caricaturi grozave. Evident, despre păsări și păsărari amatori, așa cum este el.

Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]