Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate Lacurile Falticeni, Saraturile de la Gura Ialomitei - Mihai Bravu, Iezerul Calarasi, Lacul Techirghiol, Stepa Saraiu Horea, Bertestii de Sus - Gura Ialomitei
Contact

Tur de forta la scoli, in Baragan

8 zile, 32 de seminare cu peste 1000 de elevi și profesori din școlile situate în 4 județe – o singură echipă SOR, cea din proiectul „Elaborarea Planurilor de management pentru ariile protejate ROSCI0310 Lacurile Fălticeni, ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței - Mihai Bravu, ROSPA0051 Iezerul Călărași, ROSPA0061 Lacul Techirghiol, ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, ROSPA0111 Berteștii de Sus - Gura Ialomiței”.

Luna noiembrie ne-a găsit ocupați cu planificarea și organizarea seminarelor educative din școlile aflate în apropierea a trei din cele cinci situri Natura 2000 cuprinse în proiect. Prezentări ale speciilor și habitatelor din ariile naturale protejate, selecții de fotografii, jocuri cât mai atractive, dar și educative, materiale promoționale, toate trebuiau pregătite.

Copiii ne așteptau cu nerăbdare - auziseră de la colegii lor care participaseră în vară la taberele educative organizate de noi, cum decurg întâlnirile cu echipele SOR.

Prima serie de seminare a avut loc între 5 și 8 noiembrie la școlile din localitățile Mihail Kogălniceanu, Luciu, Gura Ialomiței, Victoria, Berteștii de Jos, Spiru Haret și Însurăței, școli situate lângă ariile naturale protejate ROSCI0389 Sărăturile de la Gura Ialomiței - Mihai Bravu și ROSPA0111 Berteștii de Sus - Gura Ialomiței.

Cu câteva zile înainte, SOR semnalase sosirea primelor gâște cu gât roșu în România la iernat. Așa că ne-am zis că este un semn de bun augur, mai ales că în zona Gura Ialomiței poate fi văzută această specie care își petrece iarna la noi.

De altfel gâștele cu gât roșu (Branta ruficollis) au fost vedetele prezentărilor susținute în cadrul seminarelor de către colegii noștri, mai ales că printre ei au fost și buni cunoscători ai acestei specii și participanți la acțiuni internaționale de protejare a ei. Copiii au aflat detalii fascinante despre comportamentul acestor păsări și informații mai puțin cunoscute despre impactul activităților umane asupra speciei, dar și despre proiectele derulate pentru ocrotirea ei.

Pe 15 și 16 noiembrie ne-am întâlnit cu elevii din școli aflate în localitățile Călărași, Cuza Vodă și Grădiștea. Aceste localități se află aproape de aria naturală protejată ROSPA0051 Iezerul Călărași, zonă umedă în care poate fi observat pelicanul creț, o specie emblematică pentru România. Nu cu mult timp în urmă, SOR făcuse publice rezultatele îmbucurătoare ale  recensămîntului celor două specii de pelicani – pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și pelicanul creț (Pelecanus crispus).

Cum era și normal, le-am prezentat pe scurt elevilor și rezultatele obținute în urma monitorizărilor din aparatele de zbor. Și cum Iezerul Călărași atrage un număr mare de specii acvatice, colegii de la comunicare i-au încântat pe copii cu povești adevărate despre gâsca cu gât roșu, gârlițe mici, lebede de iarnă, gârlițe mari, corcodei, stârci, bătăuşi, piciorongi şi lopătari.

Este mai puțin cunoscut faptul că România încă păstrează o formă de vegetație ce a dispărut din aproape toată Europa, ca urmare a activităților umane, în special din cauza agriculturii intensive. Este vorba de vegetația de stepă. Acest tip de vegetație îl mai găsim încă în aria naturală ROSPA0101 Stepa Saraiu Horea, unde asigură un habitat favorabil speciilor de păsări pentru care situl a fost desemnat, printre care și multe răpitoare.

Seminarele educative dedicate acestui sit Natura 2000 au fost susținute de noi cu elevii din localitățile Horia, Saraiu, Vulturu și Gârliciu, în 22 și 23 noiembrie. Specialiștii SOR le-au vorbit copiilor despre cel mai rar dintre șoimii din România - șoimul dunărean (Falco cherrug), despre viespar (Pernis apivorus) și acvila ţipătoare mică (Aquila pomarina), despre eretele de stuf (Circus aeruginosus), dar și despre vântureii roșii (Falco tinnunculus) și cei de seară (Falco vespertinus).

Nu puteau fi omiși șorecarii, mai ales că în drumurile noastre am avut ocazia să vedem destui șorecari comuni (Buteo buteo), ba chiar și un șorecar mare (Buteo rufinus), care își supraveghea teritoriul de vânătoare dintr-un plop aflat pe marginea șoselei, în apropiere de Saraiu.

Dar seminarele noastre educative nu au constat doar în prezentări. Și copiii au ținut să ne povestească despre animalele sălbatice pe care le observă în zonă, iar pe unele le cunosc bine. Ne-au vorbit printre altele și despre chianță, nimeni altul decât... popândăul. Este un mamifer des întâlnit la noi, dar care figurează pe lista speciilor amenințate la nivel european.

Am mai aflat că le sunt dragi păsările și unii dintre ei pot recunoaște specii mai puțin comune. Chiar un elev de clasa a II-a ne-au declarat cu multă seriozitate că este pasionat de păsări, după ce a recunoscut pescărașul albastru (Alcedo atthis) în fotografii.

Prin joc, elevii au deprins comportamentul adecvat într-o arie naturală protejată, au învățat să recunoască diferențele de aspect între speciile de păsări prezente în aceste zone, au aflat beneficiile pe care acestea le aduc comunității, dar și consecințele negative pe care le pot avea activitățile umane asupra naturii.

Entuziasmul și interesul cu care au participat la seminarele educative le-au fost răsplătite, fiecare elev a primit materiale promoționale realizate în proiect. Și pentru că ne dorim ca amintirile să se păstreze vii cât mai multă vreme, iar noile cunoștințe să le rămână întipărite în minte, seminarele educative sunt însoțite și de o expoziție fotografică itinerantă.

Și nici măcar nu am terminat seminarele sau taberele. Așteptăm cu nerăbdare să ne întâlnim cu elevii pentru noi seminare educative despre celelalte două situri Natura 2000 din proiect – Lacul Techirghiol și  Lacurile Fălticeni.

Proiect cofinanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare  2014-2020
 
 
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”