Gradini si Scoli Prietenoase cu Natura
Contact

Baga banii la Bursa... Binelui

Până în 1990 și câțiva ani buni după, la orele de biologie am învățat că animalele (inclusiv păsările) sunt de două feluri – folositoare și dăunătoare. Că avem o piramidă, nu o rețea trofică. Că noi suntem stăpâni cu drept de viață și de moarte asupra lor. E timpul să schimbăm mentalități, să educăm noi generații, care să înțeleagă că suntem parte dintr-un întreg, o verigă a unui lanț. Că avem o responsabilitate față de tot ce se mișcă alături de noi.

De aici a plecat ideea proiectului „Școli și Grădini Prietenoase”, proiect care vrea să le deschidă ochii mari celor mici. Îi învățăm cum să amenajeze o hrănitoare sau un cuib artificial de păsări, cum să le monitorizeze, cum să protejeze aricii de sub mormanul de frunze sau rapidele șopârle care se ascund printre pietre. (Am spus oare că elevii se și distrează în timp ce descoperă animalele de lângă școala lor?)

Postere, pliante, materiale informative, toate pleacă spre sute de școli din România, spre zeci de mii de elevi care vor învăța că înainte să aibă nevoie de bani pentru cumpărături, au nevoie de aer curat, de ape nepoluate și de păduri din care să se mai audă și cântece de păsări, nu doar de drujbe. Iar în aceste materiale informative vor fi investiți banii pe care vă invităm să îi donați.

Intrați pe Bursa Binelui și puteți sprijini efortul nostru cu sume începând de la 5 lei. E un campionat de donații și acum suntem în sferturile de finală. Dacă veți dona peste 300 de lei, atunci vom intra în semifinală. Când suma din această etapă va trece de 1000 de lei de la minimum 20 de donatori, atunci vom ajunge în finală. BCR, organizatorul concursului va dubla apoi sumele donate de voi și banii vor fi folosiți pentru a educa.