Știri proiecte

Noaptea Privighetorilor la Sibiu

Evenimentul din 19 mai, ajuns la a doua ediție la Sibiu, a atras peste 300 de participanți de toate vârstele. Anunțată ca o duminică în familie petrecută la un picnic la iarbă verde, Noaptea Privighetorilor a adunat la un loc tineri și mai puțin tineri, în familie sau cu prietenii, părinți și copii, bunici și nepoți. Muzeul Astra a fost din nou gazdă primitoare pentru că cel mai relaxant duel dintre oameni și păsări nu poate avea loc decât în mijlocul naturii.

Țestoasa Morgana

Nu există herpetolog român care să nu fi văzut o țestoasă dobrogeană de uscat (Testudo graeca), dar există un grup întreg care a căutat-o doi ani, fără rezultate, în apropierea Lacului Techirghiol. Asta, până în luna mai.

Specie nouă în situl Iezer Călărași, broasca râioasă brună

Raluca Melenciuc și Elena Buhaciuc sunt cei doi herpetologi care au găsit broasca râioasă brună (Bufo bufo) pentru prima oară in situl de la Iezer Călărași. Evenimentul este cu atât mai important, cu cât specia nu a fost niciodată semnalată până acum în studiile de specialitate referitoare la acest sit Natura 2000.

Noaptea Privighetorilor 7

Dacă e luna mai, atunci ne duelăm din nou cu păsările în cântec. Societatea Ornitologică Română organizează cu sprijinul Lidl România a șaptea ediție a evenimentului Noaptea Privighetorilor. Cel mai relaxant duel dintre oameni și păsări se desfășoară în patru din marile orașe ale României, dar la date diferite.

Calendarul verde – mai 2019

În luna mai toate speciile de rândunele și lăstuni sunt în teritoriile de cuibărit deja și putem învăța să le diferențiem.

Concurs cuiburi, căsuțe și hrănitori

Avem un câștigător la concursul nostru - Cuiburi, căsuțe, hrănitori. Am avut 165 de concurenți care au obținut punctajul maxim. A fost nevoie de ajutorul paginii random-ize.com pentru a stabili câștigătorul - Preda Mihnea din Școala Gimnazială Excelsis, Ploiești. Premiul: o insignă cucuvea + sticker cucuvea. Testele au fost rezolvate de 452 ori de către 429 concurenți (fiecare concurent ar fi putut să rezolve testul de 3 ori, ca să mai învețe exersând). Notele variază între 10 și -10, această din urmă fiind situația când au răspuns greșit la fiecare întrebare. Vă mulțumim tuturor pentru participare!

Alege să construiești un cuib, nu o căsuță

Trebuie știut de la bun început că păsările nu au nevoie de căsuțe, așa cum sunt cele pe care le găsim, în general, în mai toate magazinele. Ne atrag pentru că sunt viu colorate, arată ca o căsuță în miniatură, dar pentru păsări sunt complet inutile. Un cuib artificial construit corect le poate fi de un real ajutor păsărilor, având în vedere că spațiile naturale de cuibărit sunt tot mai puține.

Avem panouri noi în proiectul România Prinde Aripi

Timișoara este primul oraș în care SOR a montat un nou tip de panou informativ – unul care să fie și jucărie și să le aducă și informații despre păsări copiilor care trec pe lângă el.

Concursul de desene Spring Alive 2019

Societatea Ornitologică Română îi invită, din nou, pe elevii de clasele I-VIII la concursul anual de desene din cadrul proiectului Spring Alive. Ca de obicei, premiem cele mai frumoase desene legate de speciile de păsări din proiect. Mai jos, aveți toate condițiile de participare.

Mai mult