Știrile proiectului
14 august 2024
Atlasul păsărilor din București – patru specii noi în avifauna capitalei
În 2024 lista speciilor de păsări observate în București s-a îmbogățit cu patru specii noi, cresteț pestriț (Porzana porzana), ciocîntors (Recurvirostra avosetta), lopătar (Platalea leucorodia) și sfrâncioc cu cap roșu (Lanius senator). Cu excepția sfrânciocului, toate celelalte sunt păsări acvatice care cuibăresc în habitatele umede de la noi din țară, însă, având în vedere perioada în care au fost făcute observațiile, cel mai probabil exemplarele erau în pasaj către zonele de cuibărit. Cu aceste noi apariții, avifauna Bucureștiului a ajuns la nu mai puțin de 238 de specii, ceea ce reprezintă mai mult de jumătate din totalul păsărilor sălbatice observate în România.
2 octombrie 2019
Specie noua de bufniță pentru Parcul Natural Văcărești descoperită de SOR
Biologul Dani Drăgan de la SOR a confirmat prezența unei specii noi de bufniță în Parcul Natural Văcărești - ciușul (Otus scops). Specia a fost depistată în urma unei monitorizări audio realizate cu ajutorul aparatelor de tip Audiomoth anul acesta. Monitorizarea din Văcărești este parte a unui proiect propriu SOR - Atlasul Păsărilor din București, la care se lucrează din 2016.
27 iulie 2018
Cât de sălbatică este Capitala
De trei ani, din 2016, SOR lucrează la Atlasul Păsărilor din București. Această carte ar trebui să ne spună cât de sălbatic este cel mai mare oraș din România, câte specii de păsări cuibăresc lângă noi și unde pot fi găsite, cu o precizie de un kilometru. Practic, atât de mare este un pătrat monitorizat. Am ajuns deja la al treilea an în care biologii și voluntarii de la SOR bat străzile și aleile de parcuri în căutarea păsărilor sălbatice. Unde cuibăresc, câte sunt, cum se adaptează la cea mai mare aglomerare de oameni din țară, acestea sunt obiectivele lor.
27 iulie 2017
Top 3 zone de birdwatching din București
Capitala are câteva zone unde chiar merită să ieși să cauți păsări. Vei avea ce să vezi. Mai jos este topul celor mai bune zone de ieșit la păsări, așa cum se desprind ele din observațiile făcute în cadrul proiectului propriu SOR – Atlasul Păsărilor din București.