2019, anul Cucuvelei

Știm, titlul sună extrem de ciudat, mai ales pentru că această specie este, din păcate și pe nedrept, asociată cu nenorocirile. Dar sperăm că desemnarea ei ca pasăre a anului 2019 este un mic pas spre normalizarea relației noastre cu răpitoarele de noapte.

În 2019, specia anului este cucuveaua, Athene noctua, desemnată în urma votului realizat pe pagina de Facebook a SOR.

Răpitoarea de noapte i-a devansat pe ceilalți patru candidați și s-a impus cu un număr de 1593 de voturi. A contat poate povestea ei, faptul că este hulită pe nedrept. Din simbol al înțelepciunii în Grecia antică, a devenit pasărea care prevestea moartea, doar pentru că vânează fluturii de noapte atrași de lumina lumânărilor la priveghi.

Primul lucru pe care îl facem pentru cucuvea – devine imaginea tuturor membrilor SOR în 2019. Anul acesta, imaginea de pe cardurile de membru SOR este o cucuvea fotografiată de Daniel Petrescu, imagine care a ieșit câștigătoare la concurs. Este al treilea card de colecție, după cele în care am avut pescărașul albastru (2017) și pițigoiul albastru (2018).

În altă ordine de idei, în 2019, valoarea cotizației de membru a rămas neschimbată. Un adult achită 60 de lei, iar studenții și pensionarii achită 30 de lei. Pentru minori, calitatea de membru junior este gratuită, nu se plătesc taxe. Detalii – aici. Oricum, îmbucurător pentru noi este că am avut membri care nici nu au mai așteptat să se încheie anul 2018 și au achitat deja contravaloarea cotizației și pentru 2019.

Ce primesc membrii SOR anul acesta? În primul rând, cardul de membru, cu imaginea cucuvelei. În al doilea rând, anul acesta am decis să preluăm metoda Early Bird, de la concertele mari, și să îi recompensăm pe cei mai activi membri.

Dacă vă achitați cotizația în luna ianuarie, veți primi din partea noastră un calendar pentru anul 2019.

Este un calendar de birou cu fotografii de păsări, realizat cu sprijinul companiilor Enel România. Fiecare filă are calendar, imaginea unei specii (nu, nu lipsește cucuveaua) și pe verso aveți informații utile despre proiectele implementate de SOR.

Vă reamintim că fiecare membru beneficiază de o reducere de 10% la toate produsele comercializate în magazinul online al SOR, cu o singură excepție. Insignele metalice, care costă 10 lei, au reducere de 50% pentru membri, prețul lor este de cinci lei dacă aveți cotizația achitată la zi.

Totodată, vă reamintim că fiecare membru SOR beneficiază de acces gratuit la Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” din București.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!