Biologia in parc 2019

Facultatea de Biologie de la Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Grădina Botanică ”Anastasie Fătu” din Iași vă invită, sâmbătă, 1 iunie 2019, la un eveniment educațional special „Biologia în parc”.

„Este unul dintre evenimentele cu cea mai mare priză la public, până acum. Îi apropiem pe copii de biologie, de viață, de tot ce mișcă. Vă propunem un exercițiu de cunoaștere, prin experimentare directă, a diversității și importanței lumii vegetale și animale din jurul nostru. De fapt, este o invitație să privim, să pipăim și să ascultăm viața care se manifestă într-o lume mult mai variată decât ne putem imagina.

Cunoscând mai bine lumea de dincolo de pereții casei noastre, de televizorul, calculatorul, tableta sau smartphone-ul cărora le-am dăruit aproape tot timpul nostru liber, avem șansa de a redescoperi frumusețea bucuriilor simple și chiar plăcerea de a trăi”, a declarat dr. Carmen Gache, coordonatorul evenimentului.

Locație: Grădina Botanică ”Anastasie Fătu”, Str. Dumbrava Roșie, 7 – 9.

Participarea este liberă, după achiziționarea biletului de intrare în Grădina Botanică.

În program:
10:00 – 17:00 - Standuri experimentale:
1. Histologie vegetală și animală.
2. Anatomie.
3. Entomologie.
4. Micologie.
5. Microbiologie.
6. Fiziologie vegetală.

10:00 – 17:00 - Expoziții fotografice:
1. Știință și artă din microscop.
2. Diversitatea lumii animale.

10:00 – 12:00 - Atelier de hidrobiologie.

10:00 - 12:00, respectiv, 15:00 - 16:30 - Trasee aplicative:
1. Botanică.
2. Entomologie.
3. Herpetologie.
4. Ornitologie.

Parteneri:
* Societatea Ornitologică Română/Birdlife Romania

* Societatea Micologică din România

* Grupul SistemIS

* Grupul Herpetologic Moldavica.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!