Cum amplasezi un cuib

Ai acceptat provocarea SOR de a ajuta la amplasarea a 74 de cuiburi artificiale noi?  Atunci trebuie să afli cum și mai ales unde se amplasează cuiburile, dar și cum se întrețin.

Pițigoii, țiclenii sau vrăbiile vor ocupa un cuib artificial fără să stea prea mult pe gânduri. Construcția, care, de fapt, înlocuiește o scorbură, le permite să-și crească puii fără a fi amenințați de pericole sau prădători.  

Ghid de amplasare

1. Înălțime.
Cuiburile de tip A (pentru pițigoiul sur și albastru), dar și cuiburile de tip B (pentru pițigoiul mare, vrabia de câmp sau țiclean) pot fi fixate la o înălțime de 2-4 m într-un copac sau pe un zid, de preferat în zone liniștite.

2. Vizibilitate.
Cuiburile artificiale se amplasează în așa fel încât deschiderea de intrare să nu fie acoperită de crengi sau de frunze, pentru ca specia ocupantă să aibă vizibilitate bună la ieșirea din cuib (să se poate asigura că nu sunt răpitoare în zonă).

3. Protecție.
Pentru a evita degradarea rapidă a lemnului din care sunt confecționate, este recomandat ca orientarea cuiburilor să fie făcută către Est sau Sud-Est. Vor fi ferite astfel de soare puternic și de umezeală.

4. Distanță.
Nu se amplasează un număr mare de cuiburi artificiale pe un spațiu restrâns. Păsările sunt teritoriale și protejează o anumită suprafață în jurul cuibului, suficient de mare încât să le asigure siguranță și resurse de hrană suficiente. De aceea, păsările și alungă orice intrus de pe teritoriul respectiv.

5. Ultimele pregătiri.
Odată cu amplasarea cuiburilor artificiale, putem să ajutăm păsările și prin amplasare de material de cuibărire precum păr de câine sau pisică, fân, pene, păr uman cu o lungime maximă de 8-10 cm. Se evită amplasarea de ață, sfoară, vată. De ce? Păsările riscă să se prindă în ele și să rămână acolo, să-și piardă viața.



Întreținerea cuiburilor

Toamna, când păsările au încetat să mai folosească cuibul, acesta trebuie curățat.

* Înlătură materialele strânse pentru cuibărire.
* Spală cutia cu apă clocotită, pentru a ucide orice paraziți rămași.

Și nu uita nici de curățenia de primăvară. O nouă curățare a cuibului se face la finalul lunii februarie sau început de martie, deoarece în perioada iernii păsările le folosesc ca adăpost.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!