Hamali cu studii superioare, barcagii cu doctorate

Una dintre partile mai putin cunoscute ale Taberei Nationale SOR este cea in care se pregateste tot, pentru ca participantii sa gaseasca macar o parte din lucrurile necesare. De fapt, atunci cand ajung in Tabara, ei nu mai au decat de instalat corturile. Restul, de la amenajarea locurilor de cort la sala de mese si bucatarie, iata o sarcina care le revine unor voluntari. Iar anul acesta, i-am insotit la lucru.

Jonctiunea

Grupul cel mai mare de voluntari a venit de la Iasi. Lider era presedintele SOR, Ion Constantin. Luni, 11 august 2014, toti erau la Biroul Regional SOR din Tulcea, unde Eugen Petrescu ii astepta. S-au pus la punct ultimele detalii pentru a doua zi, s-a mers la o scurta plimbare pe faleza Dunarii si apoi la Hotelul Plutitor Arca, unde au fost cazati pentru o noapte. Pentru ca toti sunt montaniarzi sau au mai fost cu cortul, au dormit afara, pe puntea superioara. Au castigat repede lupta cu tantarii, pentru ca batea vantul, apoi s-au invelit in sacii de dormit si au tras ultimul lor somn linistit inainte de amenajarea propriu-zisa a Taberei. Urma una din cele mai obositoare zile – transferul Taberei de la Tulcea la Maliuc si in balta. „Inca nu stiu unde sa punem Tabara anul asta. Avem apa mare, e posibil sa vina peste noi. Vreau sa mergeti cu mine, Costi si Manu, sa vedem unde amplasam anul asta corturile”, a spus Eugen Petrescu, si asa s-a facut. Intre timp, toate materialele, de la corturi simple, de doua persoane, la corturile mari pentru bucatarie si sala de mese, au fost incarcate pe salupa oferita de agentia de turism Ibis Tours. Eugen Petrescu, Emanuel Baltag si Ion Constantin au plecat cu o barca rapida spre locatia Taberei, in timp ce restul grupului pornea pe apa, usurel, din urma.

Munceste si fugi!
Cea mai scurta sedere in Tabara i-a apartinut lui Catalin Stan. Un tanar IT-ist, inalt si solid, dar cu o liniste interioara care aduce aminte de marii maestrii sahisti inaintea unui meci pentru titlul mondial. Voluntarul a venit tocmai de la Sibiu si numai pentru a pregati Tabara. El nu a mers la pasarit pe apele lacului Furtuna, asa cum au facut ceilalti participanti la Tabara. Nu a apucat sa se bucure prea mult de bucatele gatite de Tanti Polea: a mancat salam, pateu, branza si conserve in timpul unor zile cand temperatura ajungea la 38 de grade. A sapat santuri, a dat iarba la pamant pentru a se instala corturi, a muncit doar ca altii sa se bucure de Tabara. Este un om deosebit, iar la final, Eugen Petrescu avea sa spuna cu parere de rau – „Pe omul asta nici nu am apucat sa il duc cu barca sa vada pasarile. Sper sa ma revansez fata de el anul viitor. Voi, de ce nu mi-ati spus si m-ati lasat asa?”.



„Ia-ma nene” pana in Tabara SOR!
Romulus Madaras este un tanar student de 20 de ani din Baia Mare. A crescut in Taberele SOR sub indrumarea lui Alexandru Laposi, actualul vicepresedinte al SOR. Era mai mic si nu era remarcat decat ca un pasarar de viitor. Acum, a plecat de la Cluj la Tulcea cu autostopul. „Pai, e simplu, o iei spre Brasov, prin Targu Mures. Gasesti ocazii, daca ai o mica pancarta pe care sa iti scrii destinatia. Te vede soferul si opreste...sau nu. Eu am si avut bafta si m-a luat cineva de la Brasov la Braila. Am trecut cu bacul si pana la Tulcea a mai fost doar o simpla formalitate. La vapor, apoi la Maliuc si imediat, cu barca domnului Petrescu, in Tabara, la pregatiri”, povesteste Romica. E un tip inalt, cu umeri lati si o chica blonda care il face sa semene mai mult cu un viking decat cu un maramuresean, dar fata tanara, de copil, nu te face sa crezi ca ar fi un om de care sa depinda astfel de lucruri, serioase. Poarta tricouri de la asociatia studenteasca la care lucreaza si bandana cu imprimeuri jamaicane. Nu se da in laturi de la nimic, fie munca grea sau simpla ancorare a unui cort pentru un coleg de Tabara. A fost „adoptat” de grupul de voluntari de la Iasi, pentru ca, trebuie spus, majoritatea celor care au pregatit Tabara provin din Orasul celor sapte coline.

Discretie si inele
Lucian Bolboaca este cea mai discreta prezenta a grupului. Nu comenteaza niciodata cand este ceva de facut, nu se opune niciunei initiative, oricat ar fi de grea. Este genul de om care masoara de zece ori si taie o singura data, seriozitate de bucovinean care isi stie bine rosturile. Este si el doctor in ornitologie si iti poate vorbi despre pasari saptamani intregi, dar prefera sa lucreze. E unul intre inelatorii din grupul de la Iasi si ar pune si desface plasele de inelat toata ziua. Nu se leaga usor de oameni, dar daca o face, atunci poti conta pe el sa te scoata din orice problema. Si nici nu e nevoie sa ii spui ceva, Lucian este un tip extrem de atent la ce se intampla in jur, chiar daca nu spune mereu ce vede, si se ofera sa te ajute. Rar se aprinde si incepe sa turuie, iar colegii de la Iasi stiu asta si il mai inghiontesc amical, spunand ca Bucovina nu exista, e tot Moldova. Atunci sa te tii pledoarie pentru Radautiul natal, pentru istorie, locuri si frumuseti din nordul tarii. In rest, e cu ochii pe tot ce misca, de la insecte la pasari.

Plecat-am noua din Vaslui...
De fapt, anul acesta, la amenajari a venit un singur vasluian, Romeo Cavaleriu, dar el face cat zece. Este doctor in biologie si membru SOR, dar amic la toarta cu majoritatea pasararilor din Iasi. Fac impreuna iesiri pe munte, iar „Cumatrul”, asa cum este el alintat, a devenit pata de culoare a grupului. Este profesor de biologie la gimnaziu si liceu, dar principala lui calitate este ... desaga de povesti si snoave pe care este mereu gata sa o desarte la focul de tabara sau in grup restrans. Rade, glumeste, spune povestiri cu talc precum Mos Nechifor Cotcariul al lui Ion Creanga si a ramas in folclorul Taberei drept „Cumatrul Costita”, dupa ce a reusit sa uite la magazin o bucata de costita pe care tocmai o cumparase. Este omul cu cele mai multe mutari de cort din Tabara - oriunde isi aseza el cortul, rasarea in cateva ore si apa pana la glezna.  Mic de stat, pare firav, dar gena razesilor lui Stefan cel Mare e greu de biruit: nu exista treaba prea grea, iar daca exista, isi cheama prietenii si tot o rezolva. Cand glumeste, nu stii daca sa razi la inceput sau sa il iei in serios. In ziua cand soseaua taberistii, pe 15 august, s-a asezat tacticos la planul de lucru de dimineata, iar dupa ce a aflat care ar fi treaba lui, a oftat: „Si cum, o sa lucram noi si daca e sarbatoare?”. La 10 minute de la intrebare, manuia harletul sa mai sape un sant de drenaj.

Praslea

Mezinul grupului de la Iasi, care a venit la amenajarea Taberei este Vlad Amarghioalei. Are 23 de ani, dar merge la pasari din primul an de facultate, alaturi de cei care ii sunt si colegi de teren si profesori de facultate. Este argintul viu al grupului. Micut, slabut, cu un barbison abia mijit, Vladut este omul care te ajuta sa muti cortul, sa il ancorezi, care aduce cafeaua uitata pe masa, care ajuta orice taberist fara sa ceara macar sa i se aduca vreo multumire. Este un tip bland si o prezenta discreta, pare mai degraba un pasionat de calculatoare, trimis in Tabara de parinti, ca sa il desprinda de laptop. Nu e niciodata prea obosit sa ajute, este intruchiparea a ceea ce inseamna spiritul de voluntariat. In ciuda aspectului fizic mai putin impunator, Vlad face de toate: sapa gropi si santuri, se urca in copaci, pune mana la orice treaba, oricat de grea ar fi. Cand toti sunt obositi, Vladut mai gaseste resurse sa faca un lucru uitat sau sa termine o sarcina mai putin importanta, care ar putea fi amanata. Nu il subestimati nici cand vine vorba despre pasari, invata de la unii din cei mai buni pasarari romani si e posibil sa ii si depaseasca.

Esenta tare -  de „maldavan”
Vitalie Ajder pare mai mult un hipster ingrijit, decat un pasarar obisnuit cu nopti dormite la cort. Palariuta alba, pantofii sport de culoare albastra si tinuta mereu impecabila il recomanda mai mult pentru plimbarile pe centrul Iasiului, decat pentru iesiri in balta. Are ceea ce italienii numesc „Una bella figura”. Dar Vitalie este unul din cei mai destoinici pasarari, om bun la toate, iar colegii ieseni il alinta „Maldavane”. Sapa gropi cu viteza unui salahor cu vechime, taie o cioata mai rapid ca un tapinar suparat, face noduri la funii ca un marinar destoinic, iar apoi gaseste puterea sa mai si zambeasca la o gluma sau sa spuna el o snoava din Basarabia. Vine de dincolo de Prut si are in el esenta tare a moldovenilor pe care niciun imperiu nu i-a pus la pamant, indiferent de culoare. Iubeste natura, dar gaseste mereu cinci minute sa isi spele adidasii albastri pe care ii poarta cand ajunge pe strada. In balta, poarta bocanci sanatosi, de piele, prin care nu trece apa. E un destoinic montaniard si nu se da in laturi cand e vorba sa ajute pe cineva. Tine mult la ceea ce face, la cei cu care a venit in Tabara si la profesorul Eugen Petrescu, ba chiar e sentimental, ca orice moldovean. Daca o problema pare ca nu are solutii, atunci apelati la Vitalie, va gasi una in doi timpi si trei miscari.

Noi cu sapa. NU!

Sloganul acesta se afla pe tricoul Petrutei Fasola Matasaru, sotia biologului Lucian Fasola Matasaru. S-au casatorit anul acesta si acum sunt inseparabili. Unii tineri casatoriti prefera Grecia sau Italia pentru luna de miere, ei au venit sa ajute la amenajarea Taberei Nationale SOR, in Delta Dunarii, locul unde tantarii au capitala. Petruta il ajuta pe Lucian la absolut orice, fie ca este vorba despre inelari, unde ii asaza instrumentele la indemana, fie ca este vorba despre prima cafea a zilei. „Inainte de nunta cu ceva timp, cand am ajuns eu prima oara la casa familiei Matasaru, am avut una din cele mai mari suprize. Tatal Petrutei, om cu haz, mi-a spus direct, inainte de a ne aseza la masa: Fasola te cheama, fasole o sa mancam!”, povesteste zambind si acum Lucian. Cei doi tin foarte mult unul la altul si si-au preluat reciproc numele de familie, dar pentru ca e mai simplu, prietenii le spune Familia FM, exact ca banda in care emit unele radiouri. Lucian si Petruta sunt doi oameni discreti. Cand si-au asezat corturile, au cautat un loc aproape de grupul iesean, dar si putin mai retras. Sunt o familie, iar colegii veniti singuri nu trebuia sa fie incomodati de prezenta lor, ca familie. Au venit in mijlocul cercului de corturi doar cand apa care iesea din pamant i-a silit sa se apropie. Atunci, au devenit, brusc, orologiul grupului si busola de bun simt: nimeni nu statea mai mult decat trebuie seara, nimeni nu mai vorbea tare. Lucian era primul care decreta stingerea pentru grup, chiar daca el deja era in sacul de dormit si ii mai lasa pe ceilalti sa isi povesteasca ispravile de peste zi. Iar cand tinerii casatoriti nu munceau cot la cot, stateau unul langa altul si parea ca le e de ajuns sa se priveasca.

Inteleptul Manu Baltag
Desi numele de familie este cel al unei arme, baltagul, Emanuel nu are nimic din aerul unui razboinic. Este sfatosul grupului si unul din cei doi consilieri ai profesorului Eugen Petrescu. Cu barba rotunda si ochelarii pe nas, doctorul in ornitologie Emanuel Baltag pare mai degraba un batran sfatos, decat un om de actiune. Nimic mai departe de adevar, din moment ce Manu are permis de conducere a barcii cu care se deplaseaza pe canalele Deltei sau infrunta valurile de siaj de pe Dunare, conduce la fel de bine canoea si caiacul, este expert la ridicat si montat corturi si nu te refuza niciodata cand ai nevoie de ajutor: fie ca vrei apa fiarta pentru un ceai sau o cafea, fie ca vrei sa muti bagajele pentru trei familii. A batut zi de zi drumul pana la Maliuc pentru a aduce paine, apa, bagaje, oameni. Cel mai greu a fost cand motorul barcii s-a oprit de cinci ori, in mijlocul unei ploi torentiale. Manu aducea o barca plina de paine catre Tabara, de la Maliuc. Cand, in sfarsit, ud pana la piele, cu ochelarii aburiti asezati pe varful nasului, a ajuns in Tabara – privitorii nu s-au prea inghesuit sa il ajute. Dupa ce s-a descarcat painea, si-a vazut de drum catre cort, s-a schimbat si nu a mai spus nimic, nici repros, nici lauda. In fiecare seara, era unul dintre primii care mergea la somn. Manu are o calitate care ii aduce energie zi de zi si pentru care este invidiat: poate dormi in orice pozitie, chiar si in picioare. Prefera sa inchida ochii doar cu un radio in surdina, fixat pe frecventa postului national: stie ca la ora 11 e teatru radiofonic, iti poate enumera rubrici si emisiuni pe de rost, cu realizatorii lor cu tot, spre disperarea vecinului de la cortul apropiat, Vitalie Ajder.

El Presidente – Costin Ion
Grupul de voluntari de la Iasi nu ar fi complet fara lectorul universitar doctor Ion Constantin, presedintele Societatii Ornitologice Romane. E un moldovean inaltut si subtirel, cu un zambet atarnat mereu de coltul buzelor. Conduce masina, barca, orice vehicul ai nevoie, si nu profita niciodata de statutul sau pentru a se impune. Asculta rabdator toate partile implicate si, de cele mai multe ori, prefera sa ia o decizie doar cu asentimentul colegilor sai din grup. „In Tabara, eu am IQ-ul de zece, asa imi cere dom profesor Petrescu”, glumeste Costi, care vrea sa spuna ca Tabara are un singur lider si nu el este acela. Nu exista decizie majora la care el, Manu Baltag si profesorul Petrescu sa nu se consulte, nu exista plan pe care sa nu il stie. Alaturi de Manu Baltag, este omul caruia profesorul Petrescu ii incredinteaza cele mai grele sarcini din Tabara, fie ca este vorba de mers cu taberistii pe lac, de facut cumparaturi, de aprovizionat bucataria sau de ridicat anexele Taberei. Vine de cand era mic in Tabere si stie unde trebuie sa fie fiecare funie, prelata sau cui. Seara, ii strange pe toti voluntarii in jurul lui si ii asculta, face planurile pentru a doua zi si rade stiind ca dimineata, la sosirea profesorului Petrescu, i se vor reprosa toate. „Eu deja stiu cum functioneaza lucrurile. Prima oara va spune ca nu e bine, ca suntem gagauta, apoi ne va asculta argumentele, le va cantari si va spune simplu - Las-o asa! Semn ca e bine ce am facut”, povesteste presedintele caruia apropiatii ii spun simplu: Costi.

Dulaii lui Eugen Petrescu
Rand pe rand, in Tabara, celor enumerati mai sus li s-au adaugat si Elena Artem, Bogdan Rosca, Lucian Gorgan si Titi Alex. Voluntarii despre care tocmai ati citit au avut sarcinile cele mai grele in Tabara. La 38 de grade Celsius, cand radiourile spuneau ca avem parte de cele mai calduroase zile din an, ei sapau santuri sau tavaleau iarba. Cu buruieni inalte pana la brau, in plin soare, erau de ajuns doar cinci minute ca deveneai lac de transpiratie. Dupa doua cazmale infipte in pamant, dadeau de apa, dar cautau locul ideal pentru amplasarea bucatariei, a salii de mese si a corturilor de alimente, asa ca au continuat sa sape. La final de zi, cadeau franti de oboseala pe pamantul din care iesea apa, pentru ca dis-de-dimineata sa isi mute corturile din balti si sa o ia de la capat cu munca. Au tavalit iarba cat pentru trei terenuri de fotbal puse unul langa altul, au sapat santuri cat pentru o companie aflata pe front, au carat bagaje cat pentru un tren Bucuresti-Constanta plin cu studenti de 1 Mai. Si-au mai auzit carcoteli pe la colturi, vorbe mai putin frumoase de la oameni care asteptau sa fie serviti, sa le fie carate bagajele din barca, desi posesorii se aflau langa ele... dar au facut haz de necaz: au spus ca sunt barcagii cu doctorate si hamali cu studii superioare, au ras amar in barba si au reluat munca. In cele trei saptamani de lucru, pana si profesorul Petrescu le-a schimbat apelativul: au fost pe rand – gaguta, intelectuali si au terminat Tabara regasindu-se in: „Cheama doi dulai, sa mutam astea de aici”. La anul, vor veni din nou sa amenajeze Tabara.

Fotografiile din acest material au fost realizate de Eugen Petrescu (Fotografia de pe salupa) si Claude Aube. 


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!