La hranitoare. Castigatorii primei editii

08.03.2018, ora 11:59. Ora încheierii primei ediții a concursului „La hrănitoare”. 64 de fotografii și 26 de clipuri video au fost prezentate timp de o săptămână pe pagina de Facebook a SOR.

 

Și pentru că a fost un concurs amical, juriul a fost format din prietenii paginii noastre.  Au fost descalificate din start, conform regulamentului, două dintre fotografii, deoarece nu ofereau hrană adecvată păsărilor.
Timp de o săptămână, fotografiile și clipurile video rămase în concurs au fost votate de iubitorii păsărilor. Și, deși premierea s-a făcut într-o zi de 8 Martie, nicio doamnă nu s-a aflat pe prima treaptă a podiumului după numărul de like-uri primite. În schimb, la o diferență considerabilă de voturi față de următorii clasați, au câștigat doi domni: Mihai Miron (foto) – 414 voturi și Mihai Constantin (video) – 340 voturi.


Ca să fim sinceri, probabil că a contat ceva în plus, nu doar calitatea imaginilor trimise, nu doar speciile surprinse la hrănitoare, ci și originalitatea. Câștigătorii chiar au avut  idei de hrănitori eficiente și simplu de realizat.
Cei doi Mihai vor primi ca premiu cea mai bună carte din România destinată iubitorilor de păsări care vor să le și ajute: Prietenii Păsărilor de Orbán Zoltán, carte care a apărut la Editura Casa.  

Vă mulțumim tuturor!

La final, e cazul să  vă mulțumim tuturor pentru că v-ați implicat. Nu contează cât de frumoasă este o fotografie sau o specie, cel mai important este că românii au tot mai multe hrănitori de păsări pe timp de iarnă. Participarea la concursul foto/video nu înseamnă nici pe departe lupta pentru un premiu. Este o dovadă a implicării voastre.

 


Iar dacă activitatea de hrănire a păsărilor s-a terminat odată cu sosirea primăverii, grija față de păsări continuă. Iată ce puteți face pentru ele în luna martie

Dacă fotografia sau filmarea voastră nu se regăsesc la câștigători, nu înseamnă că nu le apreciem. Vom folosi aceste materiale pentru a stimula alți oameni să amplaseze hrănitori pe timp de iarnă, le vom folosi pentru a educa elevii în acțiunile noastre.
 Mulțumim frumos, din nou!

 


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!