MidWinter 2019 in Bucuresti. Cifre si raritati

În fiecare an, în luna ianuarie, Societatea Ornitologică Română organizează prima ieșire pe teren, cea pentru „Numărătoarea de Iarnă a Păsărilor Acvatice” sau „Midwinter Counts”, acțiune desfășurată sub coordonarea Wetlands International. În România, SOR coordonează și implementează  această activitate în parteneriat cu Asociația Grupul Milvus.

În 2019, zonele pe care le-am monitorizat în apropierea Bucureștiului au fost lacul Tineretului, râul Dâmbovița, cu plecare de la lacul Morii și până la ieșirea spre Glina, lacul Herăstrău și lacul Comana.

Treziți dis-de-dimineață și echipați cu binocluri, aparate de fotografiat, ghiduri pentru identificarea păsărilor, haine groase, încălțăminte comodă și multă voie bună, am plecat să numărăm atât păsările autohtone care rămân în România pe timpul iernii, dar și păsările migratoare care vin aici în timpul sezonului rece, din nord.

Ne-am strâns 45 de observatori, printre care s-au numărat voluntari SOR, iubitori de păsări, dar și oameni aflați la prima lor experiență de birdwatching.

Peste 26.000 de mii de păsări observate în 2 zile
Noutatea acestui an o reprezintă, fără îndoială, fotografierea pe Lacul Morii de către Lidia Maria Panțiru a prescărușului de ghețuri (Larus hyperboreus), specie observată pentru a doua oară în România. A mai fost văzută doar în 1994 la Scoreiu, județul Sibiu, de József Szabó.
    
La capitolul apariții neașteptate se încadrează lejer și codalbul suprins când survola balta înghețată la Comana. Cea mai mare acvilă din România are și ea probleme acum, caută stolurile de rațe și de gâște, dar lacurile înghețate nu adăposteau decât cormorani mari și lebede de vară.

Ieșirea cu numărul cel mai mare de participanți a fost, de departe, cea din Parcul Tineretului. Peste 20 de persoane au profitat de experiența birdwatcherilor de la sucursala București a SOR și au învățat să identifice specii precum rața mică (Anas crecca) și corcodelul mic (Tachybaptus ruficollis), specii care apar rar în mijlocul Capitalei.

Pentru că la actuala ediție sunt numărate toate speciile, nu doar cele acvatice, participanții au trecut și pe la hrănitorile de paseriforme amplasate de SOR, mai ales că una dintre ele este frecventată și de rațele mari. Păsările de apă ies din lac, urcă lipa-lipa pe pantele din parc și consumă toate semințele aruncate din hrănitori de vrăbii și de cinteze.

Proba de foc a venit după plimbarea din parc. Bucureștenii au avut un marș de zeci de kilometri, ca să acopere în totalitate râul Dâmbovița, de la Lacul Morii până la șoseaua de centură. Deși râul Dâmbovița nu e tocmai piscină, birdwatcher-ii au putut observa peste 120 de cormorani mici (Phalacrocorax pygmeus).

În total, bucureștenii au numărat peste 26.000 de mii de păsări în perioada 12 – 13 ianuarie 2019 pe lacurile Tineretului, Herăstrău, Comana și râul Dâmbovița, de la Lacul Morii și până la ieșirea spre Glina.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!