SOR, custozii si ANANP

Pe 19 iulie, Guvernul României a aprobat o Ordonanță de Urgență pentru modificare legislației în domeniul ariilor naturale protejate. Termenul de custode a fost înlocuit definitiv în lege.Custodia ariilor naturale protejate este de acum exercitata direct de către ANANP - Agentia Naturală pentru Arii Naturale Protejate. Este o situație foarte complicată.

Trebuie spus ca ANANP a fost construită de guvernul tehnocrat, special pentru a gestiona arii naturale protejate, la cererea societății civile. De mai mult de zece ani ONG-urile au cerut să existe această structură prin care statul român să își asume administrarea de arii naturale protejate. Noi am considerat că această structură trebuie să fie una deschisă, să cuprindă și ONG-urile și alte entități care pot ajuta, de la universități la societăți comerciale.

Ne-am dorit să fim parte a sistemului, să fim custozi, iar ANANP să controleze și să dea direcția, să impună strategii coerente, iar protejarea naturii să fie asumată de statul roman și prin alocarea de resurse financiare de la bugetul de stat. Așa este corect, ANANP să preia și arii naturale protejate, și parcuri naturale și naționale, să existe strategii coerente pentru toate ariile din România și un buget de stat pentru protejarea naturii.

Excluderea ONG-urilor cu experiență de lucru în conservare a fost… o surpriză pentru noi. Nu știm încă tot textul ordonanței, dar ne dorim să mergem să discutăm alături de alți custozi și autorități despre viitoarea Hotărâre de Guvern care va implementa această ordonanță. Vrem să participăm la acest proces de constituire a noilor structuri care vor administra natura din România.

Soluția ideală era ca statul român, prin ANANP, să preia măcar câteva din ariile naturale protejate care nu au acum custozi, sunt peste 360 de asemenea zone. Să vadă cum decurge procesul de custodie, să „își facă mâna” și să capete experiența necesară, apoi să se ia o decizie referitor la toate ariile naturale protejate.

La ora actuală, ANANP nu are nici personalul, nici structurile prin care să facă acest lucru. Riscul foarte mare este ca în acest proces de tranziție a ariilor naturale protejate de la un custode la ANANP să existe oameni care să profite de vidul de putere. Riscăm să ne trezim cu zone în care nici măcar nu se mai cere avizul custodelui și se intervine brutal în natură. ANANP nu este pregătit încă să facă administrarea acestor incidente.

Nu doar ONG-urile sunt custozi, sunt și regii autonome, și instituții de învățământ și societăți comerciale.

Este foarte important ce se întâmplă acum cu ariile naturale protejate, pentru că în această perioadă se negociază și sumele alocate de Comisia Europeană pentru natură, în viitoarele proiecte. Discutăm de exercițiul financiar 2021-2027, iar tot ce ține de bani se planifică acum – și de custozi și de stat. Noi, custozii, suntem cei care am adus bani pentru natură prin proiectele depuse și implementate de noi în toți acești ani.

SOR are custodii din 2004, acum este custodele a 17 arii naturale protejate. Printre ele se află Lacul Techirghiol, Larga Jijia (Delta Moldovei) și Dumbrăvița-Delta din Carpați.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!