Școala de vară Grow Wild SOR se întoarce

Dat fiind succesul pe care l-a avut anul trecut ediția pilot a Școlii de vară, am decis ca anul acesta să avem mai multe serii. Astfel, dedicăm luna iulie copiilor dornici să învețe cât mai multe despre natură, direct în natură.

Ne întâlnim cu micii naturaliști pe parcursul a patru serii de câte 5 zile, de luni până vineri, între orele 9.00 – 17.00, după preferințe și disponibilități: 

1 – 5 iulie, 

8 – 12 iulie,

15 – 19 iulie și

22 – 26 iulie.

Se pot înscrie doar copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani!

Locația este aceeași, Parcul Etnografic Național ”Romulus Vuia”, de pe Tăietura Turcului. Copii vor fi preluați de către angajații și volunatii SOR de la poarta laterală, situată pe drumul dintre parc și pădurea Hoia la ora 9.00 și vor fi predați părinților în același loc, la ora 17.00.

Activitățile vor fi diverse, fiecare serie având ateliere în care vor învăța despre plante, păsări, dar și alte viețuitoare (insecte, reptile și amfibieni, mamifere), dar va fi mai multă joacă decât anul trecut, ne conformăm sugestiilor primite la finalul ediției din 2018 😊

Pentru masa pe prânz vom merge la Restaurantul Fabriq din Parcul Industrial Tetarom, aflat în imediata vecinătate a Parcului Etnografic, iar cele doua gustări le vom avea în incinta parcului.

Taxa de participare este de 475 ron / serie și include intrarea în locație, masa de prânz, 2 gustări, apă, materiale educative pentru ateliere, tricou dedicat. Pentru asigurarea locului, plata trebuie făcută în 72 de ore de la înscriere. Pentru frați oferim 10% reducere din taxa de participare.

Prezența copiilor în Parcul Etnografic va fi condiționată și de semnarea unui contract de prestări servicii între Societatea Ornitologică Română și părinte. 

Sperăm ca, în timp, cu aceste școli de vară să creștem acel public care să iubească natura și să dorească să o protejeze. Iar semne bune ar fi, câțiva dintre participanții de anul trecut se încălzesc pe margine pentru etapa a doua 😊.

Mulțumim dacă dați știrea mai departe!

Formularul de înscriere îl găsiția aici.


Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!