Conservarea biodiversitatii prin promovarea turismului rural in microregiunea Sanpaul Badeni, sit potential Natura 2000

In anul 2005 SOR a inceput desfasurarea a doua proiecte in regiunea Homorodului Mare cu finantarea Ministerului Agriculturii a Marii Britanii (DEFRA) si a Fondului de Dezvoltare al Natiunilor Unite (UNDP). Proiectele vizeaza doua locatii, Refugiul Ornitologic de la Sanpaul si Dealul Badeni. Zona este cunoscuta mai ales datorita Helesteelor de la Sanpaul, amenajate intre anii 1982-1985. In anii '90 helesteele au fost propuse ca Arie de Importanta Avifaunistica (in zona au fost observate 243 de specii de pasari, dintre care 63 de specii sunt cuibaritoare). A fost declarata ca arie protejata la nivel judetean o suprafata de 210 hectare.

In zona Dealului Badeni sunt prezente trei habitate stepice, semiaride, dintre care doua sunt prioritare pentru conservare conform Directivei Habitate 92/43/EEC (si conform Legii Ariilor Protejate, 462/2001): Pajisti aride seminaturale cu tufisuri pe substrat calcaros; Pseudostepe cu ierburi si plante anuale de Thero-Brachypodietea si Pajisti stepice panonice pe loess. in aceste habitate se gasesc numeroase elemente floristice deosebit de valoroase. In satele Badeni, Sanpaul si Martinis se afla numeroase obiective turistice, cum ar fi monumente istorice si arheologice (biserici, conace, case traditionale etc.).
Scopul ambelor proiecte este dezvoltarea durabila in regiune, bazata pe dezvoltarea ecoturismului si a turismului rural, ca surse alternative de venit pentru comunitatile locale situate in valea Homorodului Mare (Sanpaul, Badeni, Martinis). Pentru o buna desfasurare a activitatilor in cadrul proiectelor, Sociteatea Ornitologica Romana colaboreaza cu comunitatile locale din Sanpaul, Badeni si Martinis, cu autoritatile locale din Martinis, cu scolile generale din Sanpaul si Badeni si cu societatile S.A. Piscicole „Salinae-Sanpaul" si S.C. Agropisc S.A.

In cadrul proiectelor, cabana aflata in proprietatea SOR a fost transformata in centru de informare, unde vizitatorii si localnicii pot obtine informatii despre regiune si despre ambele proiecte in desfasurare. Au fost restaurtate 7 panouri de informare existente din zona, instalate de Asociatia OTUS si de Eco Club Independent din Odorheiu Secuiesc in jurul helesteelor, iar la Sanpaul si la Badeni au fost instalate 4 noi panouri informative.
Zonele vizate in cadrul proiectelor sunt reprezentative din punct de vedere al biodiversitatii si intra in componenta unui viitor sit Natura 2000, ce cuprinde intreaga vale a Homorodului.
Speram ca finalizarea acestor proiecte a contribuit semnificativ la mentinerea starii naturale a habitatelor valoroase din valea Homorodului Mare. Pentru informatii suplimentare, accesati site-ul web www.homorodvalley.ro.

Sucursale
Implica-te!
  • Vino alaturi de noi si doneaza pentru protejarea speciilor de pasari din Romania!
  • MembriDevino membru SOR ca sa te poti implica mai direct in toate actiunile noastre comune.
  • VoluntariAlatura-te eforturilor noastre de a face lucrurile mai bune si mai bine!