ȘTIRI PROIECT Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Un an de Școli Prietenoase cu Natura
26 septembrie 2017
În luna octombrie din 2016 am lansat proiectul Școli Prietenoase cu Natura. A trecut un an de atunci și proiectul s-a dovedit un succes. Vă prezentăm mai jos ce s-a întâmplat în tot acest timp.
Scopul nostru clar a fost cel de a contribui la educația ecologică a elevilor și de a-i îndemna să se implice în sprijinirea biodiversității urbane și rurale. Deși era conceput pentru școli și grădinițe, palatele ale copiilor și-au manifestat și ele interesul de a participa. Astfel, din cele 264 de unități de învățământ înregistrate din 39 de județe, 251 erau școli, 10 grădinițe și 3 palate ale copiilor.
Școlile au primit de la noi, în format electronic următoarele materiale:
– Ghidul de activități Școli Prietenoase
– Prezentări și documente cu informații despre hrănirea păsărilor, coliziunea păsărilor cu geamurile, cuiburi artificiale, proiectul Spring Alive, insecte polenizatoare, lilieci
– Model de siluetă de pasăre răpitoare (specia Accipiter nisus)
– Afiș Flori de primăvară, modele și specii semn de carte, model hrănitoare bețe
Pe suport tipărit am trimis și alte materiale. 223 de școli au primit Îndrumătorul de protecția păsărilor. Au urmat apoi 4 afișe:
– Ce faci dacă ai găsit un pui de pasăre
– Călători fără frontiere
– Aripi libere
– Spring Alive
Rezultate
Din cele 264 de unități de învățământ înregistrate în program, 179 au completat și trimis Formularul de raportare. Evaluarea acestor rapoarte a constat în verificarea activităților bifate și a pozelor aferente, în unele cazuri și a datei de realizare a acestor fotografii și verificarea raportării speciei țintă în baza de date Spring Alive. Pentru a avea o impresie despre veridicitatea Formularelor de raportare, conținutul acestora s-a comparat cu concluziile discuțiilor telefonice din lunile ianuarie și februarie fără însă ca aceasta să influențeze decizia finală.
În urma evaluării s-a constatat că 114 unități de învățământ au derulat și dovedit activitățile obligatorii (minim 5) ale programului și au câștigat plăcuța de recunoaștere.
18.697 de elevi au contribuit la activitățile programului fiind instruiți și ghidați de 638 de cadre didactice.
Greșeli frecvente
Nu toți elevii au proprietatea termenilor. De cele mai multe ori termenul generic de „căsuță de păsări” desemnează și cuibul și hrănitoarea.
Cuiburile artificiale amplasate nu respectă dimensiunile recomandate, prin urmare sunt doar elemente decorative și niciodată nu vor fi ocupate de păsări în scopul reproducerii.
Nu se respectă distanța de amplasare a cuiburilor artificiale.
Nu s-a respectat tipul de hrană recomandat: majoritatea hrănitorilor au fost alimentate cu grâu în loc de semințe uleioase.
Hrănirea păsărilor nu a fost continuă, hrănitorile nu au fost alimentate în vacanță.
Greșeli legate de amplasarea siluetei de pasăre răpitoare: s-au amplasat siluete de păsări cântătoare, păsări acvatice etc. în loc de siluetă de pasăre răpitoare. Silueta de pasăre răpitoare nu afișează pasărea în poziția indicată: în zbor, cu aripi larg deschise.
Concluzii
Proiectul este apreciat – și de elevi, dar și de profesori. Mai avem de lucrat noi, organizatorii, pentru a elabora un Regulament cât mai clar și cât mai ușor de respectat. Trebuie să revizuim materialele pe care le-am redactat în acest proiect în anul care a trecut.
Aproape întreg proiectul a stat pe umerii unui singur om, Váncsa Éva din Biroul Teritorial Cluj, pe care dorim să o felicităm pentru răbdare, pasiune și perseverență.
Lista școlilor care au primit plăcuțe poate fi consultata AICI.
Uite barza! – live stream cuib
Arhive
Newsletter
Noutati
Începe al doilea an al Recensământului Internațional al berzelor albe
Societatea Ornitologică Română (SOR), în parteneriat cu Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus”, anunță lansarea celei de-a doua etape a Recensământului Internațional al berzelor albe în România, în perioada 10 iunie – 15 iulie.
Proiecte
Euro Bird Portal
EuroBirdPortal (EBP) este o inițiativă a EBCC, un portal care agregă în timp real datele observaționale de păsări din Europa. Proiectul își propune să aducă împreună datele încărcate zilnic în diverse portaluri, de mii de observatori din toate țările europene. În portal pot fi vizualizate datele agregate săptămânal, pentru perioada în curs, dar și datele […]


Calendar de Advent SOR
Instrumentele necesare administrării a patru zone protejate din Moldova au fost aprobate și publicate deja în Monitorul Oficial
Stimabili membri SOR, în 2026 veți adăuga mierla colecției de carduri anuale
Pasărea Anului 2026
Deschidem sezonul Atelierelor de Hrănitori 2025
Cicoarea
În lumea păsărilor penajul contează mai mult decât am crede
15 modele de hoteluri de insecte pentru o grădină prietenoasă cu natura
Scorușul de munte
Conservarea gâștelor cu gât roșu
Conservarea șoimului dunărean în NE Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia
Conservarea acvilei țipătoare mici în România
Investigarea prezenței dropiei în România
Salvați pelicanul creț în Delta Dunării
Uite Barza!
Atlasul Păsărilor din București
Monitorizarea Păsărilor Comune
Protecția berzei albe în Lunca Dunării
International WaterBird Count
Restoriver
POIM Moldova
POIM SUD
ROSPA0059 Lacul Strachina
ROSPA0052 Lacul Beibugeac
Școli și grădinițe prietenoase cu natura
Spring Alive
Pasărea Anului
Euro Bird Portal
Restore Nature
România Prinde Aripi
Aripi Libere
Agricultură pentru biodiversitate
Big Day_Maraton ornitologic
It is time!
PETlican
Noaptea Privighetorilor
Păsările Clujului
Păsări din habitate acvatice
Ce copac este acesta?
Mic determinator de insecte
Păsări din pădure
Mic determinator de fluturi
Insignă orhidee albină
Insignă lăcustar
Insignă sfrâncioc roșiatic
Insignă râs model 2
Insignă Linnaea borealis
Cascadia: Monumente ale naturii
Joc memory Găsește perechea
Joc memory Păsări comune din parcuri și grădini
Puzzle Păsări care se hrănesc pe malurile apelor
Puzzle Stârci din România
Sacoșă dumbrăveancă
Sacoșă bujor
Sacoșă prigorie în zbor
Sacoșă pescăraș albastru
Cuib lăstun de casă
Cuib pănțăruș
Cuib tip D 2025
Cuib cojoaică
Cuib rândunică