Share

Ziua Rujului – inspirație, penaje și machiaje

Azi, în loc de ,,râu, râțușcă, rămurică”, spunem ,,ruj, zmeură, cinteză de iarnă”. De ce? Pentru că azi, într-un colț de lume se sărbătorește Ziua Rujului. Prilej să facem o călătorie și în timp, și peste mări și țări. Pentru a numi arhicunoscutul produs cosmetic, am pendulat o vreme între roșu de buze și ruj. Dar, probabil din economie de limbaj și sub influența limbii franceze, a ieșit învingătoare a doua variantă. Chiar și așa, atât „roșu”,  cât și „ruj”, din punct de vedere etimologic își au rădăcinile în flora spontană.

Roșu derivă din latinescul roseus, care înseamnă roz, trandafiriu, sursa de inspirație fiind, evident, plantele din speciile Rosa, pentru mulți dintre noi cea mai cunoscută fiind măceșul Rosa canina, care până nu demult era considerat (neoficial) floarea noastră națională. Însă, din 2022, la inițiativa Universitățiii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, floarea națională a României a devenit bujorul, a cărui floare de un roșu intens ne-a fascinat într-atât de mult, încât o avem în vorbă și în port. 

Cât despre ,,ruj”,  ne-a intrat în vocabular din franțuzescul ,,rouge”, originea cuvântului fiind tot limba latină. „Rubeus” avea sensul de roșu sau roșcat, dar era și un cuvânt derivat din „rubus”, nume primit de tufele de zmeur sau mur, arbuști țepoși ale căror fructe au culoare roșie în perioada de coacere. Călătoria provocată de cuvinte continuă și trecem de pe continent pe insulele britanice, acolo unde tufele țepoase de zmeur și mur au primit numele de ,,bramble”.

Cuvânt din care pare că s-a format și ,,brambling” numele popular englezesc al cintezei de iarnă, mica pasăre cântătoare cu penaj roșcat pe piept și aripi. Aceasta, în afara sezonului de cuibărit, hoinărește în căutarea hranei, folosind tufișurile dese formate de acești arbuști țepoși pentru a se odihni și ascunde de prădători. 

Tot ca fapt divers, vă mai spunem că latinescul ,,rubeus” s-a păstrat și în limba română, caii cu păr roșcat sau brun primind numele de roibi. 

Și pentru că suntem pasionați de păsări și natură, de Lipstick-Day am căutat  inspirație în lumea păsărilor  și avem pregătite pentru voi câteva recomandări de machiaje și ,,penaje” pe care le găsiți și  pe Facebook/ Insta, la Story. Dacă vă plac, profitați de ocazie ca să dați ❤️& share !!! 

Dacă ți-a plăcut, distribuie